Astăzi și mâine se face repartizarea dascălilor care au luat peste 7 la titularizare în Iași

0
1082

Cadrele didactice care au susţinut titularizarea vor fi repartizate astăzi şi mâine, pe 4 şi 5 august, în cadrul unor şedinţe publice care vor avea loc în Sala de festivităţi a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi.

La nivelul judeţului, conform documentelor publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, sunt 161 de posturi titularizabile, dintre care 43 pentru învăţători, 41 pentru educatori, 11 pentru educaţie fizică, 8 pentru muzică instrumentală, 7 pentru engleză, 5 pentru instuire practică (mecanică), câte 4 pentru instruire practică (alimentaţie publică şi turism), profesor în centre şi cabinete de instruire psihopedagogică şi pentru dans popular, iar câte 3 la corepetiţie, informatică, instruire practică (estetica şi igiena corpului omenesc).

De asemenea, sunt câte două posturi pentru fizică şi dans clasic. Câte un post este disponibil pentru discipline precum chimie, arhitectură, gimnastică ritmică, pictură, şah, teatru, studii europene, franceză, limba rromani, mecanică sau religie ortodoxă.

Tot în aceste zile vor fi repartizate cadrele didactice angajate pe durată de viabilitate a postului care au participat la concursul naţional (42 de posturi), dar şi repartizarea cadrelor didactice titulare, fiind 9 astfel de cazuri la nivelul judeţului. How do we https://clickmiamibeach.com/ know these iconic stocks will go down if China starts retaliating?

Practic, având în vedere numărul de candidaţi care au obţinut peste 7 la concursul de titularizare din acest an (aproximativ 700), în acest moment sunt peste 3 candidaţi pe un loc de profesor titular. Trebuie menţionat însă că numărul de candidaţi pe un loc variază în funcţie de materia la care au susţinut examenul, dar şi numărul de posturi.

Poți afla pe ZiaruldeIași.ro cum se face repartizarea.