Desigur că surpriza mai puţin plăcută a finalului de sezon în Liga 1 o constituie retrogradarea Timişoarei. Că nu mai e fosta Poli, că e fosta Poli remaniată, are o mai mică importanţă. Timişorenii au reuşit o victorie la Chiajna, în faţa unor gazde care au tremurat şi ele, până acum 3 etape cu spectrul retrogradării în faţă, dar, scăpaţi de griji, ilfovenii au fost întrecuţi, fără rost, însă, pentru că celelalte două formaţii din acelaşi judeţ au terminat nedecis.
Dacă pentru Juventus oricum punctul nu a mai avut niciun rost, pentru cei din Voluntari egalul de pe terenul advers, dar de fapt arena proprie, a însemnat clasarea pe locul 6 al play-out-ului, care dă şansa unui baraj. Baraj cu o altă formaţie, Chindia Târgovişte, care-şi doreşte revenirea, după ani, pe prima scenă. Aşadar, nu va fi un baraj uşor.
În partea superioară a turneului, suspansul a durat doar două-trei runde, când se făceau calculele pentru podium. Revelaţia acestei perioade, bineînţeles Sepsi Sf. Gheorghe, echipă care spune că vrea mai mult. De urmărit.
Concluzia unui campionat, până la urmă spectaculos, o campioană meritată, două retrogradate pe teren şi multe promisiuni pentru ediţia viitoare.