Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat aseară că Antibiotice Iaşi va începe producţia de medicament Plaquenil, dar şi paracetamol şi dezinfectant. Ministrul a declarat că a fost o strategie greşită ca România să nu aibă niciun producător de echipamente medicale, astfel că în acest moment câteva firme încearcă să realizeze un ventilator omologat.
“Antibiotice Iaşi doreşte să producă Plaquenil. Sunt în discuţii cu cei din India, care au materia primă. Vor lansa paracetamolul şi au depus la Institutul Cantacuzino biocid pentru mâini şi pentru spitale. Este exclus să dispară stocul de spirt. Vom avea, odată cu începerea producţiei la Farmec, la OMV-Petrom, alţi producători mai mici, vom avea suficient alcool sanitar. Am lucrat pentru îmbunătăţirea legislaţiei, ne-am mişcat, producătorii s-au mişcat. Mă interesează producţia internă. În data de 15 va începe producţia internă de măşti chirurgicale. Sunt pe drum echipamentele medicale. Au plecat din China pentru cei care vor produce în Maramureş. Eu cred că în a doua parte a lunii aprilie vom produce 1 milion de măşti chirurgicale zilnic şi 200.000 de măşti FFP2. Din ceea ce cred eu, la finalul lunii aprilie vom depăşi 1,4 milion de măşti chirurgicale pe zi”, a spus Ministrul Economiei.
Plaquenil conține o substanță numită hidroxiclorochină, folosită împotriva malariei, care apare în protocolul Ministerului Sănătăţii (MS) pentru tratamentul cazurilor de COVID-19.