Andrei Năstase, mesaj la deschiderea anului universitar

0
942

Prezent la deschiderea anului universitar 2019-2020 în locul unde s-a „format ca viitor procuror, avocat și apărător al drepturilor omului„ Andrei Năstase, Vice prim-ministrul Republicii Moldova, a transmis un mesaj de încurajare și susținere noilor studenți ai Universității „A.I.Cuza„ din Iași.

Stimate domnule Rector,
Onorați profesori,
Dragi studenți,

Este o onoare fără margini pentru mine să pot adresa astăzi un mesaj de prietenie și sinceră prețuire tuturor celor care, prin munca și străduința lor, păstrează buna reputație națională și internaționala a Universității din Iași.

Știu sigur că veți aborda cu îngăduință faptul că nu am putut să fiu astăzi prezent alături de dumneavoastră, în această zi deosebită, dar angajamentele noastre, ale celor care luptăm în Republica Moldova pentru libertate, democrație, stat de drept și independența justiției, m-au obligat să rămân alături de colegii mei, împreună cu care voi susține foarte curând un important examen electoral.

Așa cum bine știți, mi-am asumat de foarte mulți ani bătălia pentru scoaterea Republicii Moldova din zona întunecată în care a fost ținută în captivitate de un regim oligarhic care a compromis aproape total viitorul european al Republicii Moldova.

Am reușit, împreună cu oamenii buni, cinstiți și curajoși din Republica Moldova, să accedem în Parlament, iar acum ne-am asumat cu multă responsabilitate guvernarea având ca principal obiectiv îmbunătățirea vieții oamenilor, reforma profundă a justiție și apropierea ireversibilă a țării de spațiul cultural, istoric, european și național căruia îi aparținem de drept.

Dragii mei,

Mulți dintre voi știți că Universitatea din Iași înseamnă pentru mine ceva mult prea special. Este locul unde am studiat dreptul și m-am format ca viitot procuror, avocat și apărător al drepturilor omului, locul în care valorile și principiile mele s-au consolidat ireversibil.

Am avut șansa să fiu studentul unor profesori cu adevărat remarcabili și mi-am profilat cu acuratețe aici, la doar câțiva pași de Teiul Marelui Eminescu, cultura generală, aspirațiile și convingerile legate de profesia mea și de modul în care dreptatea trebuie făptuită, nu doar clamată.

Bibliotecile și amfiteatrele Universității din Iași mi-au fost busolă, într-o perioadă în care pe ambele maluri ale Prutului, noi toți, fără excepție, deslușeam, poate cu stângăcie, buchia și spiritul democrației consolidate și visam cu toții la un viitor drept și echitabil pentru fiecare, pentru noi toți.

Iată că anii au trecut, iar vremurile s-au schimbat. Poate mai repede la Iași, București sau Cluj-Napoca. Dar vă spun astăzi că și dincolo de Prut, de unde eu vă trimit acest salut, lumea se schimbă. Se schimbă pentru că noi avem curajul și determinarea să credem că SE POATE. Da, putem și avem dreptul la un trai decent la noo ACASĂ, locul din care oamenii nu mai pleacă, ci se întorc. Și vă asigur cu această ocazie că vom avea ceea ce ne dorim, ceea ce și noi merităm.

Avem dreptul cu toții, cei care vorbim minunata limbă română, să credem și să luptăm pentru toate cele care ne apropie, chiar dacă Prutul curge în tăcere și ne amintește în fiecare dimineață că istoria neamului nostru a fost scrisă, la un moment dat, de alții.

Aici, la Iași, s-a născut Spiru Haret, făuritorul școlii moderne românești și tot aici, la noi acasă, spiritul românesc bate în ritmul clopotelor Catedralei Mitropolitane, clopote care ne țin uniți în credință și dragoste de țară.

Aici, la Iași, dragii mei prieteni, pe băncile Universității, s-a născut conștiința națională a celui care astăzi vă trimite, cu modestia cuvenită, salutul și gândurile sale și ale unui întreg popor flămând de liniște, normalitate și echitate socială.

Am învățat toată viața și învăț și astăzi. În fiecare zi, asumat și responsabil față de toți pe cei pe care îi iubesc și îi respect, față de întreaga noastră societate în ansamblul ei. Învăt, pentru că aici, la Iași, dascălii mei m-au învățat să învăț și mi-au oferit, prin impecabila lor ținută academică, un model de conduită care să-mi păstreze nepătată reputația, profesionalismul și responsabilitatea faptelor și cuvintelor mele.

A fi student la Universitatea din Iași este un privilegiu pe care, știu sigur, aproape toți cei care trec pragul acestei catedrale a învățământului românesc îl înțeleg după primele zile petrecute în locul în care excelența se făptuiește zilnic!

În încheiere, vă rog să permiteți mesagerului nostru, al tuturor celor care astăzi luptă pentru libertatea poporului din stânga Prutului, să facă în numele nostru o plecăciune în fața Domniilor Voastre, eminenți profesori și studenți, cărora vă promitem că ne vom întoarce cu toții, la un moment dat, ACASĂ .

Vă iubesc și vă respect
Andrei Năstase