Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate de inspectorii primăriei

0
1061

Controalele făcute în perioada 4 – 15 iunie 2018 de către inspectorii municipalităţii la agenţii economici din Iaşi au avut ca efect întocmirea a 36 de procese – verbale de contravenţie, totalizând amenzi în valoare de 101.890 de lei.

Nu mai puţin de 25 de amenzi însumând 88.600 de lei au fost acordate pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare sau nerespectarea obiectului de activitate, respectiv lipsa vizei autorizaţiei. Expunerea mărfurilor în afara spaţiilor de vânzare a atras trei amenzi în valoare de 1.500 de lei, în timp ce lipsa contractelor de folosinţă a domeniului public a fost sancţionată prin cinci amenzi totalizând 7.200 de lei.

Nepredarea amplasamentului la parametrii iniţiali, urmare a unei intervenţii la reţeaua de apă din str. Al. O. Teodoreanu, nr. 55A şi nerefacerea carosabilului, potrivit Regulamentului HCL 133 / 2009, urmare a unei intervenţii la reţeaua de gaz pe str. Clopotari, nr. 12 au atras câte o amendă în valoare de 2.000 de lei, iar nerespectarea unei somaţii de salubrizare a unui teren aflat pe str. Pantelimon-Halipa a fost amendată cu suma de 590 de lei.

De asemenea, inspectorii Primăriei au emis 38 de somaţii, dintre care 30 au vizat prezentarea actelor de funcţionare ale agenţilor economici. Necesitatea ridicării unor autovehicule avariate staţionate pe domeniul public a prilejuit emiterea a două somaţii, o alta fiind acordată pentru salubrizarea unor terenuri virane aflate în str. I. Lozonschi nr. 13. Refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reţeaua publică de apă, în str. Al. O. Teodoreanu nr. 55A și str. Ipsilanti, nr. 5 şi refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reţeaua publică de gaz, în şos. Nicolina, nr. 120, str. Ipsilanti, nr. 26 și str. Popăuţi au atras, de asemenea, somaţii din partea organelor de control ale Primăriei.