Amenzi de 48.000 de lei aplicate de inspectorii municipalităţii

0
1007

În urma controalelor făcute în perioada 29 octombrie – 9 noiembrie 2018 la agenţi economici – persoane fizice sau juridice, inspectorii municipalităţii ieşene au întocmit 29 de procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă de 47.920 lei.

Lipsa autorizaţiilor de funcţionare, a vizei autorizaţiei sau nerespectarea obiectului de activitate a dus la aplicarea a nouă amenzi în sumă de 27.900 de lei. De asemenea, șase amenzi în sumă totală de 3.500 de lei au fost acordate pentru expunerea mărfurilor în afara spaţiilor de vânzare. Doi agenţi economici care nu avea contracte de folosinţă a domeniului public au primit amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, în timp ce o amendă de 340 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea unei somaţii privind efectuarea de reparaşii la un imobil degradat (str. Fătu nr. 6). În plus, două amenzi în sumă de 1.180 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea unor somaţii de salubrizare a unor terenuri (str. Păcurari nr. 27 şi nr. 95).

Nerespectarea regulamentului de refacere a domeniului public şi nerespectarea graficului de execuţie la reşeaua de gaz (bd. Socola, şos. Bârnova) a atras trei amenzi drastice din partea municipalităţii, în sumă de 7.000 de lei. De asemenea, pentru refacerea necorespunzătoare a domeniului public, urmare unei intervenţii la reţeaua de electricitate (fundac Banu), a fost aplicată o amendă de 2.000 de lei, alte patru amenzi în sumă totală de 2.000 de lei fiind acordate pentru nerespectarea unor somaţii de ridicare a unor autoturisme avariate abandonate pe domeniul public. Nu în ultimul rând, un agent economic a fost sancţionat cu o amendă de 1.000 de lei pentru lipsa graficului de execuţie a unei lucrări de extindere a reţelei de canalizare (al. T. Neculai nr. 160).

În aceeaşi perioadă de referinţă, inspectorii Primăriei Municipiului Iaşi au emis 36 de somaţii. Dintre acestea, 11 somaţii au privit prezentarea actelor de funcţionare ale agenților economici, trei somaţii au fost necesare pentru salubrizarea unor terenuri (al. T. Neculai nr. 50, str. A. Bârsescu nr. 4bis, str. Rufeni nr. 2), iar o somaţie pentru salubrizarea spaţiilor verzi administrate de asociaţiile de proprietari (str. Ciurchi nr. 125B).

Problema autovehiculelor avariate abandonate sau de tonaj mare staţionate pe domeniul public a atras 17 somaţii pentru ridicarea acestora. Au mai fost emise trei somaţii pentru refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reţeaua de gaz (al. Uzinei nr. 1, bd. Socola, str. Toma Cozma nr. 18) şi o somaţie pentru refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reşeaua de apă (str. Milcov nr. 11).