Ambasadorul Andrei Muraru, convorbire cu congresmanul republican Mike Rogers: Dorim creșterea prezenței militare americane pe teritoriul României

0
832

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a avut o convorbire telefonică cu Mike Rogers, congresman republican, liderul membrilor republicani din cadrul Comitetului pentru Forţe Armate al Camerei Reprezentanților, informează Ambasada României la Washington într-un comunicat.

În cadrul convorbirii, au fost abordate teme relevante legate de cooperarea bilaterală în domeniul politico-militar și de securitate.

Ambasadorul României a reamintit faptul că anul acesta aniversăm zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și Statele Unite ale Americii și de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România.

Ambasadorul Andrei Muraru a evidențiat alocările bugetare ale României în domeniul apărării, făcând referire la proiecte strategice comune. În context, ambasadorul român a menționat dorința părții române de creștere a prezenței militare americane în România, în urma procesului de reevaluare a posturii globale a SUA.

La rândul său, congresmanul Mike Rogers a apreciat nivelul deosebit de dezvoltare al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, reliefând angajamentul Statelor Unite pentru securitatea euro-atlantică și respectiv pentru regiunea Europei de sud-est și a Mării Negre, inclusiv România.