Alexandru Muraru: Procentul ridicat de profesori care refuză vaccinarea afectează imaginea acestora în societate și a sistemului de educație

0
726

Procentul ridicat de profesori care refuză vaccinarea afectează imaginea acestora în societate și a sistemului de educație. Fac apel la Inspectoratul Școlar Județean și la conducerea universităților să demareze campanii interne și pe rețelele de socializare pentru popularizarea beneficiilor vaccinării” – Alexandru Muraru.

Deputatul Alexandru Muraru, vicepreședinte al Comisiei de Educație din Camera Deputaților, lansează un apel public către inspectoratele școlare și conducerea universităților pentru demararea unor campanii interne și pe rețelele de socializare în vederea popularizării beneficiilor vaccinării.

Acest apel vine în urma procentelui scăzut de profesori din mediul universitar și mai ales preuniversitar care acceptă să se vaccineze împotriva COVID-19.

La nivel național şi-au anunţat intenţia de a se vaccina aproximativ 40% dintre angajaţii din învăţământul preuniversitar. La nivelul judeţului Iași, se vor vaccina împotriva COVID-19 un procent de 46.5% dintre angajaţii în învăţământul preuniversitar.

În mediul universitar, procentul celor care doresc să se vaccineze este de aproximativ 60%.

”Apelul meu este ca Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) și conducerea universităților ieșene să demareze campanii de informare interne, dar și pe rețelele de socializare, pentru a convinge cât mai mulți profesori că vaccinarea împotriva COVID-19 este singura soluție pentru a putea reintra în normalitate cât mai repede. Procentul scăzut de cadre didactice care sunt dispuse să se vaccineze afectează negativ imaginea acestora în societate, precum și a sistemului de educație ca întreg. În acest moment, din motive de multe ori neîntemeiate, statutul profesorilor nu este apreciat așa cum ar trebui. Țara noastră, ca întreaga omenire, trece printr-un moment dificil, iar cadrele didactice, alături de medici și alte categorii sociale ”din prima linie”, sunt chemate să sprijine efortul colectiv de a lupta cu pandemia de COVID-19. Lupta în acest moment se duce în mințile oamenilor, după ce cercetătorii au reușit să confecționeze în laboratoare ”arma” pentru a putea învinge virusul. Rolul profesorilor este cu atît mai important, cu cât ei reprezintă modele pentru elevi și părinți. De aceea, apelul meu este să sprijine campania națională de vaccinare și efortul statului de a pune capăt pandemiei. Doar imunizarea populației prin vaccinare poate elimina virusul. Vaccinul produs de Pfizer-BioNTech a primit undă verde în România și în toată Uniunea Europeană după ce reprezentanții Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) au ajuns la concluzia că este sigur, de calitate și eficient. Vaccinul este singura cale pentru a reveni în clase, pentru a ne reîntâlni cu elevii și studenții și pentru a reintra la normalitate”, a spus Alexandru Muraru, deputat PNL Iași.

Alexandru MURARU,

Deputat PNL Iași

Vicepreședinte al Comisiei pentru Educație