Alexandru Muraru: Maricel Popa și-a regăsit busola politică, după eliberarea lui Liviu Dragnea!

0
555

Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a atras atenția într-un comunicat de presă asupra faptului că „Maricel Popa și-a regăsit busola politică după eliberarea lui Liviu Dragnea!” din închisoare:


Eliberarea condiționată din închisoare a lui Liviu Dragnea trebuie să aibă semnificație pentru Maricel Popa și întreaga camarilă PSD Iași, care l-au urmat disciplinar în celebrele defilări electorale din perioada de tristă amintire a baroniadei social-democrate.

Nici până în ultimul moment, la ceasul sentinței definitive dată în 2019, Maricel Popa nu s-a dezis de idolul său politic, alături de care s-a afișat fără nicio urmă de mustrare a conștiinței.

Să nu ne amăgim: PSD Iași a fost și va rămâne cu imaginea de redută a lui Liviu Dragnea, a practicilor și conduitei suspecte de încălcare a legii.

Și atunci, și acum, PSD Iași rămâne același partid nefrecventabil, rezistent la reformă, condus de unul dintre cei mai înfocați susținători ai „liderului suprem”.

Nimeni nu va putea șterge din memoria colectivă a ieșenilor, imaginile repulsive de la mitingul social-democraților din 9 mai 2019, organizat la Iași de către Maricel Popa, în compania celor mai toxice personaje politice ale acelor vremuri: Codrin Ștefănescu, Olguța Vasilescu sau Dragoș Benea. Unde mai punem că mitingul a fost organizat, într-un mod insultător, chiar de Ziua Europei, o Europă pe care au contestat-o în repetate rânduri.

Domnule Maricel Popa, astăzi este o zi fericită pentru dumneavoastră: după doi ani și două luni de rătăcire, v-ați regăsit busola politică!

Alexandru Muraru,

Președintele PNL Iași