Accident foarte grav la Leţcani, cu 13 victime. Un TIR a lovit un autobuz și un microbuz. PLANUL ROŞU, activat

0
761

Două persoane au murit şi alte cinci au fost transportate la spital, marţi dimineaţă, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un TIR, un autobuz şi un microbuz pe DN 28 (DE 583) Iaşi – Târgu Frumos, în zona localităţii Leţcani.

“În jurul orei 5,53, accident rutier în intersecţia de la Leţcani în care au fost implicate un autobuz, un TIR şi un microbuz. Au fost 13 victime, 4 au fost descarcerate, 6 transportate la spital. Începând cu ora 6,00 a fost activat planul roşu de intervenţie. Au fost trimise două autospeciale transport victime multiple, trei autospeciale de prim-ajutor medical, o autospecială de terapie intensivă cu medic, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu descarcerare”, a declarat Georgică Onofreiasa, de la Biroul de Presă al ISU Iaşi.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu, a precizat că, în urma accidentului, şoferul microbuzului a decedat, una din cele şase persoane aflate în autoturism a suferit un stop cardiorespirator şi este transportată la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, celelalte persoane fiind duse şi ele la spital.

Ulterior, a decedat și una dintre victimele duse la spital.