Academia Română a achiziţionat 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade

0
606

Academia Română a achiziţionat 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade, majoritatea aparţinând perioadei de adolescenţă şi tinereţe, relatează NewsWeek.ro.

Academia Română a cumpărat 17 manuscrise semnate Mircea Eliade, între care se află studiul „Umanismul indian“, eseul „Misterele şi iniţierea orientală“, traducerea lucrării „Ispitirea diavolului“ de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum „Din carnetul unui cercetaş“ şi „Amintiri din retragere“, alte eseuri, schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti în perioada 1932-1938.

Totodată au fost cumpărate câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica şi Surendranath Dasgupta, corespondenţă cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legaţia Regală a României la Lisabona.

Documentele au fost achiziţionate cu suma de 63.840 de euro, de la Fundaţia Patrimoniu a Academiei.

Acestea au fost expuse marţi la Clubul Academicienilor, apoi vor fi donate Bibliotecii Academiei Române, urmând să completeze, astfel, Fondul Mircea Eliade deja existent la Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară şi să pună bazele constituirii unei arhive publice Mircea Eliade, la dispoziţia cercetătorilor operei sale.