A murit preşedintele Parlamentului European, David Sassoli

0
1027

Preşedintele Parlamentul European David Sassoli a încetat din viaţă marţi la spitalul din orașul italian Aviano, la ora 01:15, la vârsta de 65 de ani, a anunțat purtătorul său de cuvânt Roberto Cuillo, într-o postare pe Twitter.

“Președintele PE David Sassoli a încetat din viață la ora 1.15, la 11 ianuarie, la CRO din Aviano( PN), Italia, unde era internat. Data și locul înmormântării vor fi comunicate în următoarele ore“, a precizat Cuillo.

După ce s-a vindecat de leucemie, sănătatea i-a devenit călcâiul lui Ahile. Fumător pasionat şi ”bon vivant”, el a fost spitalizat în septembrie anul trecut în stare gravă din cauza unei pneumonii, ceea ce l-a făcut să lipsească din Parlament timp de câteva săptămâni, aminteşte EFE, potrivit Agerpres.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli, care  a fost internat pe 26 decembrie “din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”. Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice. În urma acestui anunţ, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.

Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică în urmă cu aproximativ un deceniu a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost ales preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

CaleaEuropeană.ro, scrie că este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit. În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor. În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de la sesiunea plenară de la Strasbourg de săptămâna viitoare.

Fost prezentator de ştiri la o televiziune italiană, care nu era predispus la izbucniri, dar controla cu fermitate dezbaterile din hemiciclu, Sassoli a preluat preşedinţia Parlamentului European în urma negocierilor dintre principalele forţe politice şi guverne pentru preşedinţiile celor trei instituţii europene, amintește AFP într-un obituar jurnalistic în memoria liderului PE.

Comisia Europeană a mers la PPE (dreapta pro-europeană), condusă de Ursula von der Leyen, Consiliul Uniunii Europene la liberali avându-l ca şef pe Charles Michel şi Parlamentul European la socialişti cu David Sassoli în frunte.

Naţionalitatea sa, partidul din care făcea parte – al doilea ca mărime din grupul social-democrat – şi cunoştinţele sale despre instituţie – fusese unul dintre vicepreşedinţii din legislatura precedentă – au făcut din el, în ultima clipă, omul potrivit pentru acest post.

În semn de solidaritate în mijlocul pandemiei, a pus la dispoziţie spaţiile goale ale Parlamentului, atât la Strasbourg, cât şi la Bruxelles, pentru a pregăti mese pentru familiile nevoiaşe şi pentru a înfiinţa un centru de testare COVID-19, conchide sursa citată.

Sassoli a condus Parlamentul European în timpul celei mai grave crize din istoria UE – pandemia – și în timpul punerii pe șine a celui mai mare plan de redresare aprobat vreodată în Uniunea Europeană.