A început maratonul vaccinării în centrele MApN. Vaccinare non-stop la Spitalul Militar Iași, fără programare

0
713

Marți a început în mai multe centre ale Ministerului Apărării Naționale maratonul de vaccinare, care constă în imunizări care se fac non-stop în perioada 4-11 mai.

Potrivit MApN, citat de Mediafax, campania se desfășoară în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București și în unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

O săptămână de vaccinare fără programare, non stop, doar cu pașaportul sau cartea de identitate

Astfel, în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, începând de marţi, ora 8.00, populația generală care dorește să se vaccineze se va prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă. Acestea vor funcționa 24 de ore din 24, în perioada 4-11 mai.

Potrivit informațiilor publicate de Centrul Județean pentru Comunicare Medicală Covid19 Iași, imunizarea în județul nostru se va face la Spitalul Militar Iași.

Imunizare cu Pfizer/BioNTech la Spitalul Militar Iași

Centrul Județean pentru Comunicare Medicală Covid19 Iași a mai comunicat și faptul că la Iași imunizarea persoanelor va fi făcută pe baza serului Pfizer/BioNTech.

Totodată, persoanele vaccinate vor fi înregistrate în RENV și vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.