A fost semnat contractul de colectare și transport a deșeurilor

0
1269

Deșeurile vor fi colectate selectiv în toate localitățile din județ. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) a semnat astăzi, cu firma Girexim Universal S.A., contractul de delegare a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor în județul Iași. Operatorul va asigura aceste servicii în cele 93 de comune, în municipiul Pașcani și orașele Târgu Frumos, Podu Iloaiei și Hârlău. Numărul beneficiarilor este de aproape 500.000, dintre care 425 .00 locuiesc în mediul rural, aici numărul gospodăriilor individuale fiind de peste 130.000.

Estimările indică faptul că, anual, vor fi colectate aproximativ 62.000 de tone de deșeuri menajere. Cea mai mare cantitate, 49.000 de tone, va fi strânsă în recipiente separate și va fi transportată la stația de tratare mecano-biologică Țuțora. Alte 12.000 de tone, produse reciclabile, vor fi procesate la stația de sortare. La punctele de colectare vor exista trei tipuri de containere, cu o capacitate de 1.100 de litri fiecare. Cele galbene vor fi destinate ambalajelor și produselor din plastic și metal, în recipientele albastre va fi aruncată hârtia, iar sticla va fi colectată în containere verzi.

În mediul urban,  în zona blocurilor, deșeurile menajere vor fi strânse în pubele de 240 de litri, în 428 de puncte de colectare, iar la case, atât în orașe cât și în sate, colectarea se va face individual, în europubele de 120 de litri. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de cinci ani, valoarea acestuia fiind de 64.619.343 lei fără TVA. Anual, operatorul va plăti Consiliului Județean o redevență de 183.000 de lei.

“Căutăm soluții pentru ca drumurile de acces către stațiile de procesare a deșeurilor să poată fi modernizate cu fonduri nerambursabile. Așadar, există posibilitatea de a avea un proiect complementar prin care să reabilităm și modernizăm aceste drumuri astfel încât, să putem asigura un acces facil, proiect care să poată fi decontat din fonduri europene”, a spus Cătălin Bălan,  directorul Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate a fost înființată în anul 2009 cu scopul de a reglementa, monitoriza și gestiona serviciul de salubrizare  de  pe  raza unităților administrative membre, precum și  de a realiza în comun proiecte de investiții pentru înființarea, modernizarea sau dezvoltarea sistemelor de utilități publice. Membri ai ADIS sunt CJ și cele 98 de primării din județul Iași.