A fost desemnată firma care va moderniza şoseaua Iaşi – Voineşti

0
953

În urma unei licitaţii la care s-au prezentat nu mai puţin de şase societăţi ofertante, a fost desemnată firma care va executa lucrările de asfaltare a şoselei Iaşi – Voineşti.

După analizarea tuturor ofertelor, contractul a fost adjudecat de către SC Enviro Construct SRL, care a avut o oferă în valoare de 6.311.904 de lei, fără TVA (7.511.165,76 lei, cu TVA), față de o prevedere bugetară de 9.008.117 lei, fără TVA (10.719.659,23 lei, cu TVA).

Lucrările de modernizare vor începe în primăvara anului 2019, când vremea o va permite, și vor dura maxim 24 de luni.

Lucrările pe care va trebui să le realizeze această societate se vor desfăşura pe o lungime de drum de 3,4 kilometri şi fac parte dintr-un proiect comun al Primăriilor Municipiului Iaşi şi Comunei Miroslava, fiecare dintre cele două unităţi administrativ – teritoriale suportând costurile corespunzătoare cotelor deţinute în proprietate de către părţi.

De asemenea, asocierea dintre cele două unităţi administrativ – teritoriale vizează extinderea reţelei de transport public de călători în Zona Metropolitană.