Ministerul Economiei: Au fost aprobate granturile în valoare de un miliard de euro pentru IMM-uri

0
835

Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență pentru deschiderea a 3 scheme de finanțare pentru IMM-urile care au fost puternic afectate de criza coronavirusului COVID-19, proiect cuprins în Planul național de investiții și relansare economică, inițiat de Ministerul Fondurilor Europene și administrat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, se arată în comunicatul oficial.

Măsurile adoptate de Executiv vizează sprijinirea din fonduri europene nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în cuantum de 1 miliard de euro, a întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea de microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții.

„Prin măsurile adoptate astăzi, un miliard de euro intră direct în economie, prin IMM-urile care vor primi o injecție directă de capital de lucru și fonduri pentru extinderea sau realizarea de capacități de producție. Banii trebuie să ajungă la firme până la sfârșitul acestui an. Este un proiect ambițios, pe care ne-am angajat că îl vom duce la bun sfârșit și așa vom face”, a declarat ministrul Virgil Popescu despre fondurile care ar urma să ajungă, potrivit estimărilor Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la circa 100.000 de afaceri