PSD și Maricel Popa, groparii drumurilor județene! 4 ani de mandat fără realizări în infrastructura rutieră din județul Iași

0
1120

Nu mai puțin de 350 de kilometri de drumuri județene și comunale au fost asumați pentru modernizare în intervalul 2016-2020: 100 de kilometri ar fi trebuit reabilitați până la finele anului 2016, iar până spre sfârșitul anului 2020 ar fi urmat încă 250 de kilometri de drum care ar fi trebuit să servească cetățenilor din județ. Într-o notă la fel de optimistă, pesediștii au promis că numărul de kilometri al drumurilor de pământ va scădea semnificativ. 

Să aruncăm acum o privire pe cifrele din teren: în anul 2016 nu a fost recepționat nici măcar un singur kilometru de asfalt reabilitat pe un drum județean față de cei 100 de kilometri promiși. Însă dezastrul generat de PSD și Maricel Popa a fost departe să fie remediat în următorii ani, pentru că în anul 2017 au fost finalizați doar 7,7 kilometri, în 2018 cifra a fost din nou 0 kilometri, pentru ca anul 2019 să fie încheiat într-o notă la fel de jalnică, doar 4,97 de kilometri fiind duși la bun sfârșit. În anul electoral 2020, Maricel Popa a încercat să își spele rușinea ultimilor ani, cu 40 de kilometri de drum în proces de reabilitare,  dar cu șanse minime însă să fie gata în întregime până la sfârșitul anului. Toate aceste date denotă nu numai o incompetență administrativă inimaginabilă, dar și o sfidare crasă a tuturor ieșenilor pe care în timpul campaniei electorale i-a momit, într-o manieră perfidă, cu promisiuni deșarte. Comparația s-ar putea simplifica astfel: au fost promiși 350 de kilometri de drum modernizat și întreținut, iar totalul realizat nu a fost de nici măcar 50 de kilometri. 

În privința asfaltării drumurilor de pământ, doar 30 de kilometri au fost asfaltați de la preluarea mandatului, ceea ce reprezintă din nou o bilă neagră pentru actuala administrație a Consiliului Județean. Nu în ultimă instanță, din 27 de proiecte de modernizare a drumurilor prevăzute în Masterplan-ul de drumuri județene care au documentațiile pregătite, doar 9 sunt prin PNDL și 14 vor fi realizate prin efort bugetar propriu, multe dintre ele fiind sub semnul întrebării privind asigurarea resurselor financiare.

În urma acestui dezastru general în domeniul infrastructurii de transport, am mai putea oare aduce în discuție totala lipsă de sprijin pentru autostrada A8 (Ungheni-Iași-Târgu Mureș) din partea groparului drumurilor din județ, Maricel Popa? Să mai pomenim că trei dintre deputații pe care acesta îi ține în brațe, Camelia Gavrilă, Vasile Cîtea și Vasile Axinte s-au poziționat în Parlament împotriva autostrăzii A8? Cetățenii au conștientizat însă care este potențialul actualului președinte de Consiliu Județean al PSD, iar viitoarele alegeri locale vor sancționa incompetența și totala delăsare a lui Maricel Popa față de proiectele județului Iași.