Primarul comunei Victoria a anunțat proiectele la care se lucrează în prezent, cât și cele viitoare, oferind detalii cu privire la aducerea gazului natural în comună.
“Continuăm proiectele de infrastructură în comuna Victoria. Nu este obiectiv mai important pentru noi, în acest moment, decât investiția în rețeaua de gaze naturale. Avem avantajul că ne aflăm lângă gazoductul care duce la Ungheni și am primit avizul de racordare la respectiva conductă. Lucrăm deja la un proiect pentru depunerea lui la Compania Națională de Investiții, pentru finanțare. Așteptăm acum să fie publicat ghidul și mai apoi deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor, fiind o oportunitate deosebită pentru noi“, a declarat Daniel Crețu, primarul comunei Victoria.
De asemenea, Primăria Victoria continuă proiectele de infrastructură rutieră cât și utilități, precum apa și canalizarea.
“Continuăm proiectele pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, având acoperite aceste utilități în proporție de 70%. De asemenea, continuă proiectele de modernizare a drumurilor județene și vreau să subliniez aici eforturile noastre pentru crearea unei rețele de infrastructutră rutieră în rând cu așteptările actuale. A fost nevoie să luăm în administrare inclusiv drumuri județene care traversează comuna noastră și să le modernizăm prin contribuție proprie. Avem, în acest moment, 33 de kilometri de drum comunal asfatați și betonați, astfel încât toate cele șapte sate ale comunei sunt, astăzi, legate de drumul european E583 și de toate instituțiile publice. Pentru executarea lucrărilor de infrastructură rutieră, avem depuse deja proiecte pentru finanțare la Compania Națională de Investiții, pentru un drum cu o lungime de trei kilometri de drum comunal și încă un proiect pentru modernizarea a 11 kilometri de drumuri sătești.“, a mai spus Daniel Crețu.