Premierul Ludovic Orban: România a avut la dispoziție ”miliarde și miliarde de euro pe care trebuia să le absorbim de acum patru ani”

0
911

Prim-ministrul Ludovic Orban a precizat luni că România a avut în ultimii ani la dispoziție ”miliarde și miliarde de euro, pe care trebuia să le absorbim în urmă cu doi, trei, patru ani”, dar nu le-a utilizat din cauza birocrației nesfârșite și a dezinteresului.

”Până în 4 noiembrie au fost decontate 5,3 miliarde de euro, iar în șapte luni au fost decontate două miliarde de euro. Sigur, avem un ritm inegal, dar sunt situații pe care nu ni le-am dorit. De exemplu, pe POIM, foarte mare parte din bani sunt banii pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, ceilalți sunt bani pe infrastructură de transport. Pe programul POSDRU II de Mediu, pe extinderea rețelelor de apă și canalizare, nu se făcuse aproape nimic până am ajuns noi. Noi am rezolvat problema cofinanțării, de 6% pentru societățile de apă, noi am rezolvat problema includerii ca eligibile a costurilor neeligibile rezultate în urma creșterii costurilor forței de muncă datorate OUG 114 pentru zona de construcții, noi am rezolvat alte proceduri, numai că nu putem să facem singuri proiectele respective, atât timp cât ABI-urile, care sunt coordonate de baroni PSD, nu se mișcă în direcția asta și nu au niciun fel de interes în a semna contractele de finanțare și a demara proiectele. Nu putem să facem în locul lor”, a precizat Ludovic Orban în intervenția sa la Adunarea Membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României, potrivit B1

În același timp, prim-ministrul României a atras atenția că România a pierdut ”anul trecut 300 de milioane de euro din Connecting Europe Facility pentru că nu s-au încheiat două licitații care începuseră cu patru ani înainte, pe tronsoane de cale ferată”.

Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF) sprijină implementarea proiectelor de interes european, care vizează dezvoltarea și construcția unor infrastructuri și servicii noi, precum și modernizarea infrastructurilor și serviciilor existente în sectoarele: transport, telecomunicații, energie.

CEF acordă prioritate conexiunilor lipsă din sectorul transporturilor vizând accelerarea investițiilor în domeniul rețelelor transeuropene, în special în finalizarea coridoarelor de transport la nivel european și urmărește să mobilizeze finanțarea provenind atât din sectorul public, cât și din cel privat.

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, pachetul financiar aferent CEF pentru cele trei sectoare, pentru perioada 2014 – 2020, este de aproximativ 33,2 miliarde euro, pentru toate statele membre. Din acest buget, România are alocată o sumă de aproximativ 1,234 miliarde euro pentru investiții în infrastructura de transport, pentru proiectele finanțate în cadrul anvelopei Fondului de Coeziune, în acest caz rata de cofinanțare din partea UE putând ajunge până la 85% din valoarea totală a proiectului. Pentru bugetul general, România nu are restricții privind sumele pe care le poate accesa, proiectele depuse spre finanțare intrând în competiție cu proiecte din alte state membre.

În același timp, premierul Ludovic Orban a precizat că are drept obiectiv fundamental digitalizarea ANAF, conform Agerpres. 

”ANAF nu are compartiment informatic de digitalizare. De digitalizarea ANAF se ocupă compartimentul din Ministerul Finanţelor, care întâi probabil trebuie să digitalizeze Ministerul Finanţelor. Nu o să aşteptăm înfiinţarea unui compartiment. Aici avem câteva obiective foarte clare în ceea ce priveşte digitalizarea ANAF. Am făcut paşi în această direcţie. E adevărat mici. Pe de altă parte, paşii mari nu poţi să-i faci în şase luni dintre care patru luni de criză. Aici au fost finanţări de la Banca Mondială pentru digitalizarea ANAF. Banii nu au fost folosiţi. Aici au fost obligaţi toţi oamenii de afaceri să-şi cumpere case de marcat cu transmitere a informaţiilor online şi ANAF, de trei ani de zile, nu şi-a cumpărat serverele pe care să se poată centraliza informaţia respectivă. (…) Şi-au luat scanerele în vamă din care nu a funcţionat niciodată niciun scaner din vamă. Au fost cumpărate pe post de mobilier pentru că niciodată cei care operau aceste scanere nu au avut niciun interes să funcţioneze. Obiectivul nostru fundamental este digitalizarea ANAF”, a precizat Orban