Autorităţile ieşene fac confuzii şi se întreabă “al cui e drumul”, după accidentul din CUG

0
981

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, pare să fi făcut o confuzie într-o postare pe Facebook, apostrofându-l pe primarul Iaşului, Mihai Chirica, după accidentul mortal din CUG. Şeful CJ îi dă o serie de indicaţii edilului pentru ceea ce ar trebui să facă Primăria, însă o parte din respectivul drum este în sarcina Direcţiei Judeţene pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor, aflată în subordinea CJ.

“Accidentul din zona CUG, în care o persoană și-a pierdut viața, putea evitat, lărgirea părții carosabile cu încă o bandă este imperios necesară. În acea zonă, șoseaua se îngustează, iar șoferii sunt permanent puși în pericol. De aceea ar trebui că Primăria să se aplece mai mult asupra acestor probleme și să urgenteze PUG ul Iașului, lăsând la o pare orice interese imobiliare personale. Siguranța ieșenilor pe străzi cred că ar trebui să fie una dintre principalele preocupări ale edililor și comisiei de circulație din cadrul Primăriei”, a scris Maricel Popa.

Doar că, de la intrarea în oraş şi până la Rondul Vechi, Şoseaua Nicolina este, de fapt, DJ 248, care face parte din tronsonul 3 al Şoselei ocolitoare. Astfel că, o parte din drum se află în administrarea CJ Iaşi.

“E ca şi cum am spune că domnul Maricel Popa e vinovat de accidentele care se produc pe drumurile judeţene ale Iaşului. Dacă vrea să fie util infrastructurii rutiere din municipiul Iaşi, domnul Maricel Popa ar trebui să ceară banii promişi în 2016 pentru şoseaua de centură, şi atunci n-ar mai intra TIR-uri în oraş”, a fost replica municipalităţii.

Ieşenii “au taxat” imediat declaraţia lui Maricel Popa. “Acel accident s-a petrecut unde sunt 3 benzi, nici de cum la îngustare. Deci ne băgăm în vorba că poate cineva o muşcă. Plus Iași-Ţibăneşti e pericol public, Iaşi-Focuri la fel. Ce facem cu sutele de kilometri de drum județean impracticabil? Ne uităm în curtea vecinului? Dar cei patru morți de săptămâna trecută de pe European (spre Târgu Frumos)?”, a spus unul dintre ieşeni.