Dumitru Oprea (PNL): “Infracțiunile care au provocat printre cele mai mari daune la bugetul de stat au fost din domeniul IT”

0
1153

Cu doar câteva zile înaintea datei limită pentru depunerea declarației unice, site-ul ANAF funcționează cu mare greutate, contribuabilii acuzând încercările repetate, fără succes, de completare și depunere online. Deputatul PNL Iaşi, Dumitru Oprea, arată că se cheltuie sume uriaşe pe infrastructura IT şi contracte în domeniul softwere. Ne-am obișnuit să știm că sistemele informatice ale ANAF sau ale Casei de Asigurări de Sănătate mai mereu nu sunt funcționale sau înregistrează blocaje, mai ales când traficul crește, chiar dacă statul român a cheltuit sume uriașe pentru infrastructura IT și a onorat contracte astronomice pentru achiziția de software. Acest lucru denotă o mare lipsă de respect față de contribuabilii români, persoane active cu venituri obținute din diferite activități profesionale, care ajung la o stare de lehamite lesne de înțeles. În țara în care industria IT are o pondere tot mai mai mare în PIB, în care viteza conexiunilor de Internet ne plasează într-un top 10 mondial, ne confruntăm cu sisteme informatice ale autorităților publice care funcționează lamentabil. Cauzele sunt multiple, dar două se condiționează reciproc: o așa-zisă lipsa de interes a decidenților politici de la guvernare, care permite hoția la drumul mare din banul public. Dovada o reprezintă faptul că infracțiunile care au provocat printre cele mai mari daune la bugetul de stat au fost din domeniul IT, prin lucrările de mântuială executate de firmele care au câștigat contracte cu statul roman”, a declarat Dumitru Oprea.