Ilegalităţi la primăria Podu Iloaiei. Prefectura a somat primarul

0
1237

Mai multe ilegalităţi semnalate de opoziţia din Consiliul Local Podu Iloaiei au primit răspuns de la Prefectura Iaşi, care a somat executivul cu acţiuni în contencios administrativ.

La începutul stării de urgență, conducerea primăriei a cerut modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local Podu Iloaiei (ROF) pentru ca ședințele să poată fi ținute online și, implicit, votul să fie transmis la fel. Obligația primăriei era să îi anunțe pe consilieri pe email despre convocare și vot sau prin poștă. În tot acest timp, ședințele de Consiliu s-au ținut după cum a vrut primarul Istrate. Adică, deși am solicitat să vedem și noi cum au votat colegii anumite proiecte, evident că nu am fost băgați în seamă și nu ne-a rămas altceva de făcut decât să ne adresăm Prefecturii. Am făcut asta pentru că s-a încălcat legea şi nu a existat o procedură clară, transparentă! Prefectura ne-a răspuns că primăria Podu Iloaiei nu respectat legea și, mai mult, primarului Istrate i s-a cerut să pună din nou pe ordinea de zi proiectele care s-au votat „pe sub mână” în starea de urgență. Adică l-a obligat să respecte legea pentru ca aceste proiecte să nu fie atacate mai departe de către Prefectură și să nu aibă niciun efect!“, a spus Ioan Alexa, consilier local PNL.