Costel Alexe: „Votul negativ primit în cadrul audierilor din comisia de mediu îmi dă încredere că sunt pe drumul cel bun!”

0
860

Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au avizat negativ, luni, renominalizarea lui Costel Alexe pentru funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, în Guvernul Ludovic Orban II.

Acesta afirmă că „Votul negativ primit în cadrul audierilor din comisia de mediu îmi dă încredere că sunt pe drumul cel bun!”.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Costel Alexe prezintă cum a reușit, în doar 3 luni la conducerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, să scoată la lumină mare parte din activitatea instituției pe care a administrat-o, să operaționalizeze și să deblocheze numeroase programe benefice mediului și populației, „dar ținute intenționat la sertar de PSD!”.

„Votul de astăzi din Parlament este răspunsul fricii parlamentarilor și demnitarilor din PSD, căci în doar 3 luni de zile prin activitate susținută, printr-o politică de zero compromisuri, fără jumătăți de măsură și intervenționism politic, am zguduit destul de serios sistemul și iată că ”băieții deștepți” și cu interese în zona ministerului se simt încolțiți.

Astăzi m-au evaluat mulți din cei care în mod normal ar trebui să stea în banca acuzaților, dând explicații nu doar românilor, ci și instituțiilor de cercetare ale statului pentru indolența și dezinteresul inexplicabil față de dezastrul ecologic lăsat în urmă de Guvernele PSD, ei fiind cei care au asigurat timp de 3 ani susținerea parlamentară și controlul legislativ al celei mai dăunătoare guvernări post decembriste.

Românii știu realitatea și au simțit în această perioadă că au în mine și în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor un partener de dialog, o instituție deschisă la criticile constructive, care își asumă și bunele și își propune să repare relele din sistem.

Sunt mai determinat și mai motivat să eficientizez toate institutiile din subordinea ministerului pe care îl conduc și să le fac să lucreze, așa cum le este menirea: în slujba și în interesul cetățeanului și nu în folosul unor interese personale sau de partid!” – declară Costel Alexe.