În iunie se va afla compania care va aduce autobuze electrice la Iaşi

0
904

Ieşenii ar putea afla cel târziu în iunie 2020 numele companiilor care vor livra 44 de autobuze electrice şi 16 tramvaie în capitala Moldovei. Acesta este termenul maxim asumat de Ministerul Dezvoltării pentru finalizarea evaluării în cazul celor trei licitaţii aflate în desfăşurare.

Potrivit unei adrese a autorităţii centrale, cel mai rapid va fi aflat rezultatul la procedura privind achiziţia a 16 tramvaie. În acest caz o singură firmă a depus ofertă (producătorul polonez PESA), iar rezultatele evaluării ar urma să fie anunţate în prima parte a lunii februarie.

Valoarea contractului pentru furnizarea celor 16 tramvaie a fost estimată la 184 milioane lei, fără TVA. Conform Ministerului Dezvoltării, cea de-a doua procedură la care vom afla rezultatele vizează livrarea a 24 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri.

În acest caz, au depus oferte două companii: Bozankaya (Turcia, aceeaşi firmă care a încheiat un contract cu Primăria Iaşi pentru livrarea altor 16 tramvaie) şi asocierea Golden Dragon Bus – Xiamen (ambele din China). Cei doi ofertanţi participă şi la procedura lansată de Ministerul Dezvoltării prin intermediul căreia la Iaşi vor ajunge 20 de autobuze electrice cu o lungime de 12 metri.

În acest caz, spune autoritatea centrală, evaluarea va fi finalizată în iunie 2020. La licitaţie mai participă, în afară de turci şi chinezi, alte trei companii: New Kopel Import SRL (sucursală a Shlomo Motors LTD din Israel), Anadolu Automobil Rom SRL (companie cu acţionarat turcesc, importator ISUZU) şi Solaris Bus & Coach (Polonia).

Achiziţia celor 32 de tramvaie (16 la licitaţia Ministerului şi alte 16 deja contractate de Primăria Iaşi) şi 44 de autobuze electrice este finanţată cu fonduri europene. Valoarea estimată a contractelor depăşeşte 430 milioane lei, cea mai mare sumă ce ar putea fi investită în parcul auto al operatorului de transport public local într-un timp relativ scurt.

Din această sumă, 142 milioane lei reprezintă contractul scos la licitaţie de Primăria Iaşi, iar restul sumei este totalul contractelor ce ar urma să fie semnate de Ministerul Dezvoltării.