Reprezentanții ”Moldova Vrea Autostradă” și ”Împreună pentru A8”, invitați la Ministerul Transporturilor

0
1550

Militanții civici pentru Autostrada A8 au avut o întâlnire cu Ministrul Transporturilor, Lucian Bode și cu președintele Comisiei de Transport din Camera Deputaților, Marius Bodea.

Astăzi, împreună cu Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, dl. Lucian Bode, ne-am intâlnit, la sediul Ministerului, cu liderii Asociației Moldova Vrea Autostradă și ai Asociației Împreună pentru A8. Am discutat prioritățile ministerului cu privire la proiectele de infrastructură ce vor fi realizate în Moldova, inclusiv termenele aferente fiecărei etape de implementare. Asociațiile care susțin realizarea Autostrăzii Moldova – Transilvania au din partea mea, în calitate de președinte al Comisiei de Transporturi, toată deschiderea pentru a găsi cele mai rapide și sustenabile soluții pentru concretizarea acestui proiect. Am convenit să implicăm expertiza membrilor asociațiilor în toate proiectele care susțin proiectele de infrastructură ale României“, a declarat Marius Bodea.

De asemenea, am convenit ca în privința proiectului A8, studiul de fezabilitate să fie revizuit și completat, din fonduri europene, pe întreg amplasamentul lucrării de la Tg-Mureș la Ungheni. Astfel, vom renunța la fantasmagoria Parteneriatului Public-Privat. Noi, moldovenii, nu suntem cobaii țării. Nicăieri în România nu a fost realizat vreun proiect major de investiții prin acest sistem de finanțare. La discuția de astăzi au participat și reprezentanții managementului CNAIR și ai direcției din cadrul ministerului ce gestionează fondurile comunitare”, a mai spus deputatul Marius Bodea.