România după 30 de ani de democraţie. Un pensionar către Dăncilă: “Să dea Dumnezeu să fiți stăpânul nostru!””

0
829

În periplurile avute prin ţară cu ocazia campaniei electorale, Viorica Dăncilă s-a indentificat cu două fenomene sociale: sărăcie şi lipsa educaţiei. Două fenomene create şi întreţinute de propria guvernare. De aici şi rezultatul: “Să dea Dumnezeu să fiți stăpânul nostru!”, i-a transmis un pensionar candidatului PSD la prezidenţiale. Evident, această tristă imagine care aminteşte de vremurile apuse în ’89 încă bântuie în mentalitatea unei pături sociale.

“Încă mă gândesc ce a fost în capul preadistinsei madame Dăncilă când o biată pensionară i-a urat Să dea Dumnezeu să fiți stăpânul nostru!. Da, există regiuni în care stăpân este un termen folosit și pentru ideea de șef, l-am întâlnit în Republica Moldova cândva, dar la nivelul acestei prime doamne imaginare, cum se crede Dăncilă, m-aș fi așteptat la o reacție vehementă, prin care să o corecteze pe stimabila pensionară. Dar nu, madame Dăncilă a zâmbit cumva naiv și emoționată că ea e iubită, și poporul o vrea stăpână. Trăim vremuri în care cei care ar trebui să dea socoteală în fața oamenilor le râd acestora în față. Chiar nu știu ce anume m-a revoltat în acele imagini; faptul că în România există oameni care nu au depășit comunismul, ori faptul că politicienii ajung să se considere niște jupâni. Trist. România nu are două viteze, are și două fețe. Și din păcate, fața aia tristă pare să fie mai mare ca niciodată”, a apreciat Ioan Alexa, preşedinte PNL Podu Iloaiei.