Biserica Catolică, îndemn la vot pentru alegerile din 26 mai prin purtătorul de cuvânt

0
985

Francisc Doboș: Să ieșim din lâncezeală și să mergem la vot duminică. Să nu mai așteptăm să vină cineva să ne salveze

“Românii trebuie să iasă din lâncezeală” și să meargă duminică să voteze pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum, care este foarte important în primul rând din punct de vedere moral, spune Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. “Cu toții avem acele imagini când așteptăm să ne scoată apa din casă cineva, stând noi încă la birtul satului, să vină cineva să ne salveze. Să ne salveze de noi înșine, de propria noastră lâncezeală – socială, morală, relațională”, a declarat preotul, pentru HotNews.ro. El crede că, de multe ori, avem nevoie și să fim salvați de noi înșine.

Toate alegerile sunt spre folosul nostru dacă sunt folosite atunci când ni se dă posibilitatea să spunem fie da, fie nu, fie pentru unul, fie pentru altul. Dar să ieșim din lâncezeală și să nu mai stăm la birtul satului când vin inundațiile peste noi și să vină ISU să ne salveze. Cu toții avem acele imagini când așteptăm să ne scoată apa din casă cineva, stând noi încă la birtul satului, să vină cineva să ne salveze. Să ne salveze de noi înșine, de propria noastră lâncezeală – socială, morală, relațională”, afirmă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.

Să ieșim din lâncezeală, din indiferență, din apatie. Oricum, ieșind din casă în fiecare duminică spre liturghie, trăirea în Dumnezeu ne responsabilizează și civil. Ca sa devenim cetățeni ai cerului trăind ca cetățeni buni aici, pe pământ, plătind taxele noastre, pentru ca toți să avem o viață civilă frumoasă în țara noastră și în lumea noastră”, a adăugat preotul romano-catolic.