DOCUMENTE Posibilă delapidare de fonduri la Cristeşti? Un ales local aduce acuzaţii grave

0
1291

Viceprimarul comunei Cristeşti, Vlad Mihai Pintili (PNL), consideră că administraţia social-democrată nu poate justifica cheltuirea unei sume de 650 mii lei, fonduri alocate pentru reparaţia unor drumuri săteşti deteriorate de fenomene meteorologice.

Anul trecut, în perioada 30 iulie-1 august 2018, drumurile din comună au fost avariate ca urmare a fenomenelor meteo, iar o estimare a despăgubirilor s-a ridicat la 650 mii lei.
“Personal, am stat de vorbă cu cetățenii de prin zonele afectate și am întocmit un referat pe care l-am înaintat Primarului comunei, căci orice lucrare în comună trebuie aprobată de el. Până aici, nimic ieșit din comun. Doar că, în loc să se facă pod la Avădănii, pod la Hartoi, punte la Herești, punte la Camaradu, diguri acolo unde a rupt apa, șanțuri colectoare, tuburi de subtraversare acolo unde se impune, pentru trecerea apei și altele, primarul comunei a semnat două contracte cu o firmă din Piatra Neamț, pentru balastare, s-au pus cateva mașini de balast pe anumite drumuri şi gata. În fapt, lucrările executate sunt undeva la 100 mii lei”, a declarat viceprimarul comunei.

Acesta spune că a intrat în posesia unui email care atestă că lucrările efectuate au fost supraevaluate de zece ori.

“Am încercat, de asemenea să intervin la șefii firmei care executa balastarea să se facă peste tot, dar au fost influențați ca orice zic eu să se facă, să lase exact cum este. Nu mă mai miră nimic în comună la noi, la câte anomalii s-au făcut în ultimii 15 ani, în comparație cu ce se putea face cu adevarat, ținând cont de fondurile care se alocă acum”, a mai spus viceprimarul comunei.

Potrivit mailului de mai jos, Primăria a indicat că preţul de balastare a fost estimat la 60.000 lei.

Ciornă prezentantă de secretariatul primăriei într-o şedinţă de consiliu local arată că facturile sunt de 10 ori mai mari.