Celebrul drum DJ248A Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti: Constructorul, obligat să restituie 100.000 lei

0
2063

Un subiect aprins în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean din 20 februarie a fost cel al celebrului drumul judeţean DJ248A Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti, unde lucrările au fost sistate pe motive de execuţie defectuoasă, care a generat şi o plângere penală pe numele conducerii CJ. Consilierii judeţeni din opoziţie i-au solicitat explicaţii actualului director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, Ciprian Ciucan.

“S-au făcut verificări pentru situaţiile de lucrări decontate şi lucrările realizate. În urma verificărilor au reieşit cantităţi decontate şi neexecutate. Există procese verbale semnate care certifică cantitatea alături de situaţii de lucrări care arată o situaţie diferită. În acest sens s-a emis o notificare, în urmă cu o săptămână, către constructor (nr – Ted Construct), pentru returnarea sumei de 100.000 lei, încasată necuvenit. Pentru al doilea tronson, săptămâna viitoare, începem refacerea măsurătorilor în teren astfel încât să se facă a doua notificare. Sunt cantităţi decontate şi neexecutate”, a declarat Ciprian Ciucan.

Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei, credite de angajament pentru modernizarea unui număr de şase drumuri judeţene:

1) DJ 244D, limita județ Vaslui – Dolhești- Ciortești – Coropceni . 13,193 km – suma aprobată 16.107.878 lei;

2) DJ 201C, limita județ Neamț- Răchiteni. 5,850 km – suma aprobată 11.525.194 lei;

3) DJ 249E Tomești -Țuțora. 7,837 km – suma aprobată 12.929.877 lei;

4) DJ 282D Românești – Podu Iloaei – Popesti – Mădârjac . 28,921 km – suma aprobată 58.333.224 lei;

5) DJ 208L, Pascani- Brătești- Miroslovești. 8,8km – suma aprobată 15.324.650 lei;

6) DJ 208O, Ciohorăni- Cozmești. 6,829km – suma aprobată 12.269.742 lei;