A început turnarea noului covor asfaltic pe drumul județean DJ 280E, pe tronsonul care leagă cartierul Păcurari de comuna Rediu. Pentru a minimiza impactul asupra traficului diurn, lucrările au demarat la ora 2:00 din această noapte pe primii doi kilometri ai traseului.
Constructorul a mobilizat în teren peste 20 de utilaje de mare tonaj, obiectivul principal fiind finalizarea unei părți semnificative din lucrare înainte de începerea noului an școlar, când valorile de trafic cresc considerabil în zonă.
Conducerea administrației județene a cerut înțelegere din partea participanților la trafic pentru disconfortul creat în această perioadă.
“Știm că un șantier de o asemenea amploare aduce cu sine disconfort, restricții temporare și timp suplimentar petrecut în coloană. Sunt eforturi inevitabile atunci când vrem să livrăm un drum modern, sigur și durabil pentru toată comunitatea. Se muncește și pe timp de noapte pentru ca această perioadă dificilă să fie cât mai scurtă, iar la final să ne bucurăm cu toții de un trafic fluent și de condiții rutiere la cele mai înalte standarde’’, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
Detalii despre investiție
Proiectul de modernizare a DJ 280E vizează un tronson cu o lungime totală de 6,45 kilometri. Investiția se ridică la 11,2 milioane de lei, suma fiind asigurată integral din bugetul propriu al Consiliului Județean Iași.
Lucrările prevăzute în proiect includ:
-
Reabilitarea completă a carosabilului prin turnarea noului covor asfaltic;
-
Sisteme moderne de scurgere a apelor pluviale;
-
Semnalizare rutieră nouă (verticală și orizontală);
-
Iluminat suplimentar și sigur în zona trecerilor de pietoni.



