MAI: Rețelele de socializare sunt spațiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

0
86
A picture taken on November 20, 2017 shows logos of US online social media and social networking service Facebook. / AFP PHOTO / LOIC VENANCE (Photo credit should read LOIC VENANCE/AFP/Getty Images)

Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia.

Reprezentanţii MAI au făcut precizări în contextul apariţiei unor informaţii privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare.

“Pentru corecta informare a publicului, având în vedere anumite informaţii apărute în spaţiul public privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare, facem următoarele precizări: potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare”, a transmis MAI.

Sursa: AGERPRES/(AS-editor: Diana Dumitru,  editor online: Alexandru Cojocaru)