Costel Alexe, președintele CJ Iași anunță aprobarea finanțării de 450 milioane lei pentru dezvoltarea Aeroportului Iași: “Va fi gata la finalul anului 2023”

0
1940

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe a făcut anunțul începutului de an: a fost obţinută finanţarea europeană pentru dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi, iar acest lucru înseamnă că la finalul anului 2023, județul Iași va avea un terminal nou.

Valoarea totală a proiectului de extindere a Aeroportului Internațional Iași, care presupune construirea terminalului T4 și mărirea capacității de parcare, este de 447.270.880,56 lei cu TVA. Valoarea totală eligibilă este de 367.876.172,66 lei, din care 85% reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% este contribuţia de la bugetul de stat, iar restul va fi alocat din bugetul Aeroportului.

“Am mizat pe extinderea infrastructurii aeroportuare pe partea de Vest şi am prins ultimul avion. A fost cea mai bună variantă de a obține fonduri prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Strategia pe care am ales-o este cea fezabilă, iar acum avem şi garanţia că vom reuşi implementarea și finalizarea proiectului. Aeroportul este un obiectiv strategic pentru dezvoltarea judeţului Iaşi şi a întregii regiuni, iar criza refugiaţilor ne-a arătat încă o dată cât de importantă este modernizarea acestei porţi aeriene care ne conectează cu lumea.Noul terminal al Aeroportului Internațional Iași va fi gata la finalul anului 2023 și va deservi zborurile internaționale. Va avea trei niveluri (subsol tehnic, parter și etaj), șapte porți pentru plecări și trei porți pentru sosiri, cu posibilitatea de asigurare a unor fluxuri bidirecționale. Trei dintre porțile de la etaj sunt prevăzute cu aviobridge-uri.Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în acest proiect și s-au dedicat întru totul pentru a ajunge în această etapă”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Viitorul terminal va fi costruit pe o suprafaţă de peste 30.000 de metri pătraţi, în conformitate cu obiectivele de protecţie a mediului. Proiectul prevede realizarea unui parc de panouri solare care va produce energie verde. De asemenea, echipamentele care vor fi montate în terminal vor fi de ultimă generaţie, cu un consum redus de energie. Prin construirea terminalului T4, Aeroportul Iaşi va putea procesa 3,5 milioane de pasageri anual, adică un număr dublu față de capacitatea pe care o au astăzi terminalele T2 și T3.

“Pentru Consiliul Județean devine o datorie să dezvoltăm infrastructura pe zona de nord a Aeroportului, drumurile către Aroneanu, conexiune cu viitoarea bretea a Autostrăzii A8, bretea care este în caietul de sarcini al proiectantului. De asemenea, pe partea de sud, Primăria Municipiului Iași va moderniza strada Aeroportului. În plus, a trebuit să ne asumăm dezvoltarea pe partea de est a unei infrastructuri rutiere care să pună în valoare zona cargo de la Aeroportul Iași și să prefigurăm o conexiune către Holboca, cu relația spre viitorul Parc Industrial. Dacă CFR va duce la capăt zona de transbordare de la Holboca, practic vom avea intermodalitate între traficul aerian, feroviar și rutier”, a precizat Marius Sorin Dangă, Vicepreședinte al CJ Iași.

“Pentru noi este un moment extrem de important, fiindcă marchează un pas înainte în dezvoltarea pe termen lung a Aeroportului Iași. Doresc să mulțumesc echipei Aeroportului, care a lucrat intens la acest proiect ambițios și a depus eforturi deosebite pentru a parcurge toate etapele într-un timp foarte scurt. Practic, am realizat întreaga documentație și am făcut toate demersurile și analizele necesare contra cronometru, un efort care acum este încununat de această aprobare a cererii de finanțare. Este un pas absolut necesar, însă mai urmează și alți pași, și trebuie să fim pregătiți pentru a depăși situațiile neprevăzute în perioada următoare. Zilele viitoare vom semna contractul ce ne asigură creditul bancar pentru investiții și acoperirea TVA-ului, și care reprezintă o sumă importantă în cadrul acestui proiect, urmează finalizarea procedurii de achiziție, când vom anunța și căștigatorul licitației, iar la final vom semna contractul de finanțare pentru proiectul tehnic și cel de execuție a lucrărilor la noul terminal T4. De asemenea, doresc să mulțumesc Consiliului Județean Iași pentru suportul oferit și colaborarea foarte bună, consilierilor județeni care au susținut toate proiectele noastre. Nu în ultimul rând, apreciez buna colaborare cu Ministerul Transporturilor și specialiștii JASPERS. Modul în care am lucrat împreună reprezintă, fără doar și poate, un exemplu de bună practică pentru toate investițiile pe care le avem la nivelul Iașului și chiar la nivel național. Greul de-abia cum începe, suntem însă încrezători că rezultatul va fi unul pe măsură. Ieșenii au nevoie de un aeroport modern, la standarde europene, care să deservească un număr dublu de călători și care să fie mult mai atractiv pentru comunitate și pentru companiile aeriene” , a declarat Romeo Vatră, directorul provizoriu al Aeroportului Internațional Iași.