Bugetul județului Iași pe 2022 a fost aprobat – 304 milioane de lei vor fi alocați pentru investiții

0
674

Plenul Consiliului Județean, reunit marți în ședință extraordinară, a adoptat bugetul general al județului Iași pe 2022, care prevede venituri de 1,2 miliarde de lei şi cheltuieli de 1,4 miliarde de lei. Deficitul va fi acoperit din excedentul bugetului local cu 159 milioane lei, din excedentele unităţilor finanţate integral sau parţial cu 43,4 milioane şi din excedentul fondurilor externe nerambursabile cu 1,79 de milioane de lei.

May be an image of sky and text
May be an image of 3 people and text that says 'Buget 2022- Detalierea cheltuielilor pe capitole CULTURĂ, RECREEREȘI RELIGIE 6,84% SĂNĂTATE 54,91% ASIGURĂRIȘI ASISTENȚĂ ĂSOCIALA 16,16% TRANSPORTURI 11,64% ÎNVĂȚĂMÂNT 2,13% ALTELE 2,84% AUTORITĂȚIPUBLICES ACTIUNIEXTERNE 4,41% ORDINE PUBLICĂSI SIGURANȚĂNAȚIONALĂ 1,07%'


Consiliul Județean va aloca anul acesta 303,95 de milioane de lei pentru Dezvoltare. Cele mai mari ponderi în cheltuielile de investiţii sunt la capitolul Transporturi, 128,7 milioane de lei, Sănătate, 98,2 milioane de lei, şi Asistenţă Socială, 20,5 milioane de lei.

May be an image of text that says 'investiții de peste INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ 128 milioane lei Axa IAȘI SUCEAVA Centura ușoară Drumuri județene BUGET 2022'

În ceea ce privește Transporturile, 100 de milioane de lei vor fi alocați pentru continuarea lucrărilor pe Axa rutieră strategică 1 Iași – Suceava, la cel de-al treilea lot – DJ 281 de la Belcești-Ceplenița – DN 28B și DJ 281 de la DN 28B – Scobinți-Lespezi până la limita cu județul Suceava, în total 40 de km de drum modernizat. 4,18 milioane lei au ca destinaţie Axa rutieră strategică 2 Botoșani – Iași. În același timp, vor fi alocați bani pentru lucrări, dar și pentru studii și documentații pentru modernizarea altor 10 drumuri județene.

May be an image of text that says 'SĂNĂTATE investiții de peste 97 milioane lei BUGET 2022'

Din suma alocată pentru Sănătate, vor fi finanțate cele trei mari proiecte medicale pentru județul Iași, care presupun construirea de la zero a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, a Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii și a Centrului Regional pentru Tratamentul Infertilității.


O sumă importantă, 26 de milioane de lei, a fost prevăzută pentru finalizarea lucrărilor la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”. Tot la Spitalul de Pediatrie au fost alocați 12,4 milioane lei pentru extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe, iar alte 6 milioane lei vor asigura realizarea documentaţiilor tehnico-economice pentru extinderea spaţiilor medicale.


Investiții vor fi făcute și în extinderea stației de oxigen la Spitalul de Pneumoftiziologie, în achiziționarea unui nou computer tomograf pentru Spitalul de Neurochirurgie, dar şi în modernizarea spaţiilor şi instalaţiilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și cele două maternități, Elena Doamna și Cuza Vodă.

May be an image of text that says 'PARCURI INDUSTRIALE 9 milioane de peste investiții lei Lețcani lași Industrial Park Pașcani Holboca Dumești Deleni Podu lloaiei Răducăneni BUGET 2022'


O prioritate în bugetul județului Iași pe 2022 o reprezintă și finanțarea construirii a șapte parcuri industriale în județ la Lețcani, Holboca, Răducăneni, Pașcani, Deleni, Podu Iloaiei și Dumești.
Cel mai avansat proiect este Iași Industrial Park de la Lețcani pentru care s-au alocat 8 milioane de lei, astfel încât lucrările să fie gata până la finalul anului.


Față de anul trecut a crescut finanțarea pentru proiectele ONG-urilor și ale societății civile, care se pot depune pe baza legii 350/2005. Anul acesta suma este de 1,5 milioane de lei și poate fi accesată pentru proiecte culturale, de tineret, mediu, promovare turistică, dar și pentru sport.

May be an image of ‎1 person and ‎text that says '‎SERVICII SOCIALE 「 م 20 investiții de peste milioane lei BUGET 2022‎'‎‎


Investiții de 20 de milioane de lei sunt prevăzute la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, unde sunt în implementare șapte proiecte de închidere a centrelor rezidențiale care vor fi înlocuite cu case de tip familial, dar și programe pentru înființarea de noi servicii sociale.


Bugetul județului Iași mai prevede o cofinanţare de aproape 3 milioane de lei pentru 17 centre de zi din judeţ destinate copiillor, dar și 4,2 milioane lei pentru proiectul prin care cele șase unități de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Iași vor fi dotate cu tablete şi alte dispozitive electronice cu ajutorul cărora să fie îmbunătăţit accesul elevilor la cursurile online.


În domeniul cultural, 3,58 milioane lei au fost prevăzute pentru finanțarea proiectului de Reabilitare a Ansamblului Muzeal “Ion Creangă” şi 2,5 milioane lei pentru finanțarea proiectului de Restaurare a Muzeului Nicolae Gane. Va fi de asemenea asigurată continuitatea celor două festivaluri de prestigiu organizate de MNLR Iași şi Teatrul pentru Copii și Tineret “Luceafărul”.

May be an image of text that says 'CULTURĂ 1 milion lei pentru organizarea Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri FILIT 1 milion lei pentru organizarea Festivalului InternaÈional de Teatru pentru BUGET 2022'

1 milion lei va fi alocat pentru organizarea Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri FILIT şi tot 1 milion lei pentru Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr FITPTI.


O premieră pentru bugetul judeţului Iaşi în acest an este reprezentată de includerea unei sume de 1 milion de lei pentru susţinerea proiectelor comune cu Republica Moldova și Ucraina.


“Avem anul acesta un buget prin care asigurăm fondurile necesare atât pentru secțiunea de investiții, cât și pentru funcționarea Consiliului Județean și a instituțiilor din subordine. Am făcut toate eforturile pentru a ne asigura că resursele pe care le avem la dispoziție sunt distribuite cât mai eficient pentru a prioritiza proiectele urgente și pentru a susține, în același timp, dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate. Din fericire, am reușit să aprobăm bugetul mult mai devreme decât anul trecut, astfel că putem începe mai repede implementarea proiectelor. Îi asigur pe ieșeni că vom investi cu folos banii județului și vom căuta, în același timp, să atragem cât mai multe fonduri europene și de la Guvernul României, astfel încât să putem schimba în bine comunitățile noastre”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe .