Cultură indoor de cannabis descoperită la Iași

0
982

Procurorii DIICOT au reținut 5 persoane pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Potrivit unui comunicat de presă, din 2020 și până în prezent inculpații au procurat drogurile și le-au vândut în Iași și Vaslui, în urma perchezițiilor domiciliare fiind descoperită în Iași și o cultură indoor de cannabis.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2020 și până în prezent, inculpații au desfășurat activităţi de procurare, depozitare şi vânzare către consumatori de pe raza județelor Iași și Vaslui, a unor droguri de risc și mare risc: cannabis și pastile ecstasy”, se arată în comunicatul citat de ZiarulEvenimentul.

Reținerile au venit după ce procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu ofițeri de poliție judiciară au efectuat 15 percheziții domiciliare, pe raza județului Iași.

Aceștia au descoperit acolo o cultură indoor de cannabis, fiind ridicate aproximativ 900 de grame de cannabis și fragmente de plante de cannabis, semințe de cannabis, 4 minicântare electronice ce prezentau urme de cocaină și THC, 8 grindere, 11 terminale mobile, 8 cartele sim, un card de memorie, componente ale instalației destinate culturii indoor (lămpi, termometre, ventilatoare, etc.) și diverse sume de bani și alte bunuri de interes operativ, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost folosite la desfășurarea activităților infracționale.


În urma probatoriului administrat, procurorul din cadrul DIICOT Vaslui a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 55 de ani, din municipiul Iași. Aceştia vor fi prezentați Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă.

În cursul zilei de astăzi (n.r. 19.01.2022,), inculpații vor fi prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în comunicatul DIICOT.