Pensionarii și veteranii de război vor primi legitimații de transport gratuit

0
692

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care veteranii de război şi pensionarii vor primi, până la finalul anului 2024, legitimaţiile de transport tip card, transmite Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2019 prin care se propune prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru persoanele îndreptăţite conform prevederilor Legii nr.44/1994, precum şi ale Legii nr.147/2000.

 „Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor întreprinde măsurile necesare pentru ca, până la data de 31 decembrie 2024, veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar”, arată legea promulgată miercuri de şeful statului, conform Ziarul de Iași.