Păşcănenii nu au apă şi căldură dar primăria le pregăteşte Happy Hour!

0
1241

Timp de o lună de zile, păşcănenii au stat fără apă caldă şi fără căldură. Autorităţile locale au însă alte priorităţi, pe care primarul Dumitru Pantazi, le anunţă cu mare fast: patinoar şi happy hour.

“Și în acest an va fi amenajat patinoar, zona stabilită fiind în centrul orașului, lângă sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani. De asemenea, ca și anul trecut vor fi acordate facilități, de la happy hour până la activități organizate de instituțiile aflate în subordinea Primăriei Municipiului Pașcani. Licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de amenjarea locației a avut loc astăzi, 14 noiembrie, la sediul primăriei, unde s-au prezentat doi agenți economici. Este vorba despre II Aftode Rozina Valentina și CCB Amira Parc, prima fiind cea care și-a adjudecat terenul de 800 mp, pentru o chirie de 1.680 lei, lunar. 
Așadar, se preconizează ca la începutul lunii decembrie să fie deschisă locația pentru iubitorii acestui sport”, se arată într-un comunicat al Primăriei Paşcani. 

În şedinţa extraordinară a Consiliului Local Paşcani de luni, 12 noiembrie, au fost alocați 300.000 lei pentru plata în avans a subvenției către RAGCL Pașcani, bani ce vor ajunge în contrul noului furnizor de gaz.

Astfel, a fost reluată furnizarea căldurii și apei calde către clienți, însă doar la blocurile care nu au datorii mari şi în unităţile de învăţământ.