Catastrofa sanitară a lovit Iașiul

0
1063

Medic Primar cardiolog, Flavia Corciova, a postat pe una dintre rețelele de socializare o realitate cruntă din Spitalul ieșean “Sfântul Spiridon”. Pacienți testați pozitiv cu COVID-19 veniți în stare gravă la urgență, externați la cerere, pleacă cu taxiul punând în pericol sănătatea lor, cât și a celor din jur. Este haos.

Aceeși seară, un pacient aflat în stare gravă moare la 40 de minute de la internare, lăsându-și singură soția, testată și ea pozitiv.

Aceste tragedii se întâmplă zilnic în toate spitalele din România, iar singura soluție pentru a ne putea întoarce la o viață normală este vaccinarea.

“De gardă. Pacientă decompensată cardiac, confirmată Covid în cursul serii. Solicită vehement externarea, fiind susținută de familie. I se expun riscurile, susține că le întelege, dar refuză administrarea de oxigen pe tuburi. Nu putem face nimic în plus. Vă dorim multă sănătate, doamnă!
UPDATE: Pacienta a plecat. S-a urcat într-un taxi.
UPDATE: Locul nu rămâne mult timp gol. Sosește un pacient Covid, de la domiciliu, cu saturație 65% și infarct. La Spiridon oricum nu mai sunt locuri. Starea de catastrofă sanitară a lovit și Iașiul
UPDATE: Pacientul a intrat în stop cardiorespirator la 40 minute de la internare. A decedat. Soția este și ea pozitivă, acasă, singură. Copiii departe. Deocamdată nu știm cine se poate ocupa de formalități și înmormântare.
O SIMPLĂ RĂCEALĂ NU FACE AȘA CEVA!!!! AVEȚI GRIJĂ DE DUMNEAVOASTRĂ ȘI DE CEI DRAGI!!! “, declară pe pagina personală, medicul primar cardiolog, Flavia Corciova.