Tramvaiele PESA ies pe traseu – de mâine, garniturile noi vor circula pe străzile din Iași

0
777

Primele tramvaie PESA achiziționate de Primăria municipiului Iași cu fonduri europene vor ieși pe traseele din oraș. Joi, 9 septembrie 2021, garniturile aduse din Polonia vor fi scoase din depou și introduse în circulația publică. Inaugurarea va fi marcată printr-un scurt moment oficial, de la ora 10:30, la Palatul Culturii, unde va avea loc prezentarea oficială a tramvaielor.

Pe lângă reprezentanții autorităților locale, la eveniment vor participa Excelența Sa Maciej Lang, ambasadorul Poloniei în România, dar și o delegație a producătorului polonez PESA. Delegația va fi condusă de Krzysztof Zdziarski, președintele PESA Bydgoszcz SA.

Primarul Mihai Chirica a precizat că garniturile PESA aduse în Iași vor fi scoase treptat pe trasee în primele săptămâni. Astfel, două din cele șase garnituri PESA vor circula în aceste zile, traseele urmând a fi alternate. Celelalte 4 vor fi scoase din depou de săptămâna viitoare.

Momentul mult așteptat se apropie: după 44 de ani, Iașul va avea primele tramvaie noi! Orașul are astfel cele mai moderne și mai bune tramvaie din România! Intrăm într-o nouă etapă a transportului public: verde, modern, inteligent! Primăria municipiului Iași își respectă promisiunea făcută ieșenilor de a face din transportul în comun un sistem de deplasare sigur și ecologic. Îi invit pe ieșeni să circule cât mai mult cu tramvaiul și cât mai puțin cu propriul automobil pentru a arăta că le pasă de orașul lor”, a spus primarul Mihai Chirica.

Până în prezent, în depoul Companiei de Transport Public (CTP) au ajuns șase tramvaie PESA Swing. Contractul de achiziție prevede furnizarea a 16 tramvaie PESA, valoarea contractului fiind de circa 163 de milioane de lei (aproximativ 33 milioane de euro). Cele 16 tramvaie PESA au o lungime de 30 de metri și o capacitate de transport de 240 de locuri, din care aproape 60 pe scaune. Iașul este al șaptelea oraș din afara Poloniei ai cărui locuitori vor călători cu tramvaiele produse în Bydgoszcz. Până în prezent compania le-a livrat în Szeged (Ungaria), Sofia (Bulgaria), Kiev (Ucraina), Moscova (Rusia), Kaliningrad (Rusia) și Cluj-Napoca. În total, PESA a livrat peste 170 de tramvaie în străinătate și peste 600 în diverse orașe poloneze.

Citește mai mult pe Bzi.ro.