Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, despre autorizarea permanentă în SUA a serului Pfizer: „Este o certificare a siguranţei şi eficienţei vaccinului”

0
546

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de către companiile Pfizer şi BioNTech a primit aprobare completă de utilizare din partea FDA (Food and Drug Administration, autoritate de reglementare din domeniul sanitar în SUA).

Ramificaţiile acestui scenariu sunt mari, explică prof. dr. Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie şi cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi. Nu atât asupra felului în care este utilizat vaccinul, ci asupra certitudinii faptului că este sigur.

 „Poate fi un argument pentru ca cei care au făcut ciclul complet de vaccinare să facă şi a treia doză, atunci când va fi necesar, fără reţinere. Este o certificare a siguranţei şi eficienţei vaccinului, şi aşteptăm ca în timpul cel mai scurt inclusiv Agenţia Europeană a Medicamentului să autorizeze permanent acest vaccin şi pentru ţările din Uniunea Europeană”, a declarat prof.dr. Doina Azoicăi, potrivit relatărilor ZiaruldeIași.ro.

În contextul pandemiei COVID-19, toate cele patru vaccinuri existente pe piaţă, produse de Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, au obţinut autorizaţie pentru folosirea de urgenţă. Deşi această procedura este una standard, care se foloseşte la intrarea pe piaţă a medicamentelor într-o situaţie de criză, a fost unul dintre argumentele principale ale anti-vacciniştilor, care vorbeau despre „vaccinuri experimentale”, „teste pe oameni” etc. pentru a discredita campania de vaccinare.

„Autorizarea permanentă se face de această dată pe baza rezultatelor studiilor în post-marketing, din decembrie şi până în prezent. Practic, datele arată cum s-a comportat vaccinul în afara situaţiilor controlate din studiile din primele faze. Această autorizare permanentă se poate da la cel puţin şase luni de utilizare a produselor, a fost depusă integral documentaţia şi nu au fost niciun fel de probleme cu acestea”, a explicat prof.dr. Doina Azoicăi.

O parte dintre studiile publicate în presa internaţională arată că vaccinul de la Pfizer a fost utilizat cu precădere în majoritatea ţărilor UE, reprezentând de la 60 la 80% din totalul serurilor utilizate în aceste ţări.

Conform CNN, citat de biziday.ro, din cele 170 de milioane de persoane vaccinate împotriva SARS-CoV-2 în SUA, peste 92 de milioane au primit serul produs de către companiile Pfizer şi BioNTech.

Discuţiile cu privire la autorizarea permanentă a vaccinului în SUA sunt importante şi în contextul în care se discută din ce în ce mai mult despre obligativitatea vaccinării pentru o parte dintre categoriile socio-profesionale. Fie că este vorba de profesori, lucrători în domenii cheie din securitate sau Armată, mai multe state din SUA au impus deja vaccinarea obligatorie.