La Iași are loc o competiţie internaţională de gravură

0
667

Organizatorii Celei de-a IV-a ediţii a „BIGC – Bienala Internaţională de Gravură Contemporană N-E”, care se desfăşoară la Iaşi, invită artiştii să îşi înscrie lucrări în cadrul competiţiei, înscrieri care pot fi făcute pe site-ul www.bigciasi.ro, urmând ca după jurizare lucrările să apară în cadrul unei expoziţii.

Evenimentul este organizat de către Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău – Republica Moldova, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” şi Fundaţia „Izvor”, potrivit informațiilor publicate de ZiaruldeIași.ro

Proiectul se derulează în perioada 28 iulie – 15 noiembrie, fiind co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), iar startul pentru înscrierea în cadrul proiectului a lucărilor de artă s-a dat pe 16 august.

Lucrările pot fi înscrise până pe 25 septembrie, urmând ca până pe 28 septembrie juriul să delibereze. Pe 19 octombrie va fi lansată expoziţia virtuală pe site-ul www.bigciasi.ro, vernisajul expoziţiei cu lucrări ale artiştilor premiaţi din ediţiile anterioare, prezentată publicului în cadrul Muzeului de Artă Iaşi şi în spaţiul expoziţional exterior al Casei de Cultură.