Andor Bidiga, pompierul român în vârstă de 20 de ani, voluntar în Grecia: ”Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece”

0
725

Andor Bidiga era în concediu atunci când a fost întrebat dacă vrea să meargă în Grecia, pentru a stinge incendiile care au invadat insulele. ”Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura”, scrie tânărul pompier într-o postare urcată pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne

Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant. <<Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia>>.  L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie. În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!”, a transmis Andor.

Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde

Pompierul spune că intervențiile lor sunt îngreunate din cauza reliefului și a căldurii extrem de ridicate, însă totul e uitat în momentul în care vede recunoștința oamenilor.

Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde. Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor.

Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume”, a mai scris tânărul. Spune că se va reîntoarce aici în vacanță. ”Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal”.

Potrivit G4Media, Andor Bidiga face parte din Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești.

Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din cadrul Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești pentru că m-au ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator. Sunt cu adevărat profesioniști, iar peste ani îmi doresc ca, la rândul meu, să le împărtășesc colegilor mai tineri din experiența acumulată”, a mai scris pompierul.

”Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator. Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni” – Andor Bidiga