Proiecte în valoare de 27 milioane de euro, în etapa de verificare

0
1099

Proiectele transfrontaliere depuse de Consiliul Județean pentru obținerea finanțării nerambursabile se află la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în etapa de verificare administrativă și a conformității.

Cele 12 proiecte depuse de CJ în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 vizează investiții de 24 milioane de euro în infrastrutura rutieră, spitale, cercetare, reabilitarea și promovarea monumentelor istorice.

Restaurarea Muzeului “Ion Creangă” va fi posibilă în cadrul proiectului  “Călător pe meridiane culturale” a cărui valoare este estimată la 1,7 milioane de euro. Muzeul “Mihai Eminescu” va fi reabilitat și consolidat prin parteneriatul „Educație și cultură fără frontiere” pentru care s-a solicitat suma de 1,6 milioane de euro.

Aceleași lucrări vor fi făcute și la Casa Memorială “Constantin Negruzzi” din localitatea Hermeziu, în cadrul programului „Circuit turistic internațional de promovare a patrimoniului cultural-istoric”, pentru aproximativ1,5 milioane de euro.

Stăreția Mănăstirii Golia va fi reabilitată conform proiectului „Dezvoltarea turismului transfrontalier prin valorificarea tradiției, culturii și monumentelor în regiunea transfrontalieră Ungheni, Republica Moldova- Iași, România”, estimat la 1,7 milioane de euro.

Diagnosticarea și tratarea endometriozei va fi posibilă  la Spitalul “Elena Doamna” prin formarea unei echipe de experți și achiziționarea aparaturii medicale necesară, prin parteneriatul „Endomanet – Endometriosis Management Network”, investiția fiind calculată la 1,6 milioane de euro.

Pacienții secției de cardiologie de la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” vor beneficia de diagnosticare cu aparatură performantă în cadrul parteneriatului „Transheart for children – Transfrontalier platform for children with heart diseases” pentru care a fost solicitată suma de 1,5 milioane de euro.

Secția Pașcanu din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie va fi renovată cu ajutorul proiectului ”Reabilitarea și modernizarea serviciilor de sănătate în regiunea transfrontalieră Ungheni-Iași în vederea îmbunătățirii, tratării și detectării de caz a tuberculozei”, cu o valoare estimată la 6,4 milioane de euro. Unitatea medicală va fi dotată cu aparatură  performantă în cadrul parteneriatului „Together for health” pentru care se vor investi 1,9 milioane de euro.

De investiții în echipamente medicale va beneficia și Spitalul de Obstetrică și Ginecologie “Cuza Vodă” care va achiziționa un mamograf de înaltă performanță. În cadrul unui proiect transfrontalier, aproximat la 1,4 milioane de euro, infrastructura drumului județean  249A va fi modernizată pe o lungime de 13 km în cadrul a două proiecte în valoare de 4,6 milioane de euro.

“Cercetarea și promovarea generării de înaltă eficiență prin trigenerare, bazate pe utilizarea resurselor regenerabile solare pentru obținerea energiei electrice, termice și a frigului, inclusiv achiziția echipamentului” va fi implementat de CJ în parteneriat cu Institutul de Energetică al Academiei de Științe din Republica Moldova și Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iași. Bugetul estimat este de  200.000 de euro.

Consiliul Județean  va derula alte trei proiecte cu o valoare de 3 milioane de euro,  depuse de Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Euronest.

Acțiunile comune ale României și Republicii Moldova pentru prevenirea efectelor cauzate de fenomene naturale vor putea fi finanțate cu 325.000 de euro prin proiectul “Îmbunătățirea calității și capabilității acțiunilor comune de urgență în zona transfrontalieră“. Studenții își vor putea dezvolta competențele antreprenoriale in cadrul “Rubikedu start up school”  în valoare de 371 447 euro.

Îmbunătățirea capabilităților de comunicații bazate pe TIC în  Iași, Botoșani, Vaslui și Republica Moldova va fi posbilă  printr-o investiție de 2,2 milioane de euro.