Romeo Vatră: Consiliul Județean a făcut primul pas pentru construirea efectivă a parcului industrial de la Lețcani – încă 4 au fost demarate

0
844

Într-o postare de pe contul său personal de Facebook, liderul consilierilor județeni ai PNL Iași, Romeo Vatră, a comunicat faptul că, „după lupte seculare, la propriu și la figurat, Consiliul Județean a făcut primul pas pentru construirea efectivă a parcului industrial de la Lețcani.

În acest sens, acesta a precizat că miercuri, 12 mai 2021, a fost lansată pe SICAP licitația privind lucrările de construcții. De asemenea, au fost demarate încă 4 parcuri industriale la Holboca, Dumești, Podu Iloaiei și Deleni, urmând a fi conturat unul și la Pașcani.


Redăm, în continuare, conținutul integral al postării:

După lupte seculare, la propriu și la figurat, Consiliul Județean a făcut primul pas pentru construirea efectivă a parcului industrial de la Lețcani. Ieri a fost lansată pe SICAP licitația privind lucrările de construcții.

Între timp, am demarat încă 4 parcuri industriale: Holboca, Dumesti, Podu Iloaiei și Deleni. Se conturează încă unul la Pașcani, CJ fiind în discuții avansate cu Primăria Pașcani.

Dacă acum doi ani prezentăm într-o postare amplasamentul unui viitor parc industrial la Dumesti, astăzi prezicerea mea s-a concretizat, terenul fiind luat în proprietatea CJ pentru demararea acestei investiții. În acest spirit optimist, îndrăznesc să mai fac o predicție în ce privește un viitor parc industrial în Rediu, între satele Breazu, Horlesti și Bogonos, amplasat la DJ 248B.

Unii cârcotași ar putea fi sceptici în privința acestui elan, considerând că ne aruncăm să facem acum toate parcurile industriale pentru următorii 100 de ani. Într-un fel, așa e, dar încercăm să recuperăm ce ar fi trebuit făcut în ultimii 30 de ani. PNL și-a luat un angajament ferm pentru construirea parcurilor industriale în județ. Iașul este capitală economică a Moldovei, dar trebuie să demonstrăm asta și investitorilor, oferindu-le o infrastructură de afaceri solidă, oportunități economice atractive, astfel încât să-i atragem să facă afaceri în Iași pentru cel puțin 100 de ani.

În perspectiva finalizării lor, vor avea în primul rând de câștigat comunele prin infuzia de cote defalcate din impozite pe venit și TVA la bugetul local, va crește proporțional și bugetul Consiliului Județean, dar, mai ales, vor crește veniturile ieșenilor.

PS: Tot într-un ton optimist, ar trebui în câțiva ani să concepem kituri pentru relocare în aglomerația urbană Iași.