Deputatul Alexandru Muraru face un apel public către consilierii locali ai PNL şi USR-PLUS pentru colaborare politică şi administrativă în Iași

0
609

Deputatul PNL de Iași Alexandru Muraru susține că Iașul are nevoie de stabilitate și unitate politică pentru ca marile proiecte de investiții să devină realitate. Astfel, acesta face un apel public către reprezentanții USR-PLUS din Consiliul Local pentru a ajunge la un rezultat în privința colaborării politice și administrative. PNL și-a manifestat intenția și dorința de a colabora pentru constituirea unei majorități confortabile în vederea guvernării locale.

“Pe data de 10 mai se votează, din nou, proiectul de buget al orașului pentru 2021. Orașul nostru are nevoie de stabilitate și unitate politică din partea partidelor de dreapta pentru ca marile proiecte de investiții să devină realitate. Conflictul permanent nu ajută pe nimeni, din contră, ne vulnerabilizează în percepția națională. Tot ne place să dăm exemplul Clujului. Dar acolo clasa politică, dincolo de diferențele de opinie, au un masterplan pentru comunitate astfel încât toți au un scop comun”, a declarat deputatul Alexandru Muraru.

Deputatul PNL Iași a făcut apel la consens, având în vedere că atât PNL cât și USR-PLUS au avut amendamente fezabile, fiind justificată o abordare mai înțeleaptă și responsabilă la votul din 10 mai.

“Și PNL și USR-PLUS au venit cu proiecte foarte bune pentru oraș, au avut loc discuții și negocieri care s-au întins pe mai multe zile, trebuie agreată o formă de buget care să fie reprezentativă pentru cele două mari partide din Consiliul Local. Batem pasul pe loc pe orgolii mărunte, în loc să ne coagulăm în jurul unor obiective mari. Lipsa unei înțelegeri între forțele de dreapta de la nivel local nu este deloc în avantajul comunității. PNL Iași a adresat în mai multe rânduri invitația USR-PLUS de a participa la guvernarea locală. Este soluția cea mai corectă și constructivă pentru a avea o majoritate solidă în Consiliul Local și pentru a implementa viziunea de dezvoltare a fiecărui partid. 2024 e departe, dincolo de interesele politice avem o datorie să îi reprezentăm cum demnitate și înțelepciune pe cei care ne-au dat un mandat de aproape 70% la ultimele alegeri locale”, a conchis Alexandru Muraru.

Departamentul de Comunicare PNL Iași