La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, un nor radioactiv răspândindu-se apoi în părţi importante ale Uniunii Sovietice, aflate în prezent pe teritoriile Belarusului, Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Aproape 8,4 milioane de persoane din cele trei ţări au fost expuse atunci la radiaţiile degajate, potrivit www.un.org/, citat de Agerpres.ro.
În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive. Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor acestui dezastru – se ştie, însă, că 25.000 au murit numai după ce au participat la decontaminarea zonei.
Accidentul de la Cernobîl este singurul care a fost atribuit celui mai înalt nivel, respectiv 7 – “însemnătate de siguranţă” (“safety significance”), în cuvinte uzuale “pericol”, pe scara evenimentelor nucleare internaţionale (INES). Niciun astfel de accident grav nu a mai avut vreodată loc în industria nucleară şi nici în domeniul energiei electrice, notează site-ul http://chernobyl.info/en.
Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranţă, atunci când o procedură greşită a determinat o creştere dramatică a nivelului energetic: învelişul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni şi continuă să facă victime. Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creştere foarte mare a radiaţiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiştii sunt de părere că există o legătură între acesta şi creşterea cazurilor de cancer şi leucemie.
Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat şi la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 35 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcţia centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcţie.
În timpul incendiului, care nu a putut fi stins vreme de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive, care au afectat trei sferturi din Europa şi multe regiuni de pe glob.
Pentru a stinge focul şi a opri astfel eliberarea de materiale radioactive în atmosferă, pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de după producerea accidentului. Această încercare nereuşită de a stinge focul a fost apoi abandonată. În perioada 27 aprilie-5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2.400 tone de plumb şi 1.800 tone de nisip, eforturile fiind inutile, ba chiar au agravat situaţia – sub aceste materiale căldura s-a înteţit. Temperatura din reactor a crescut la dublu, la fel ca şi cantitatea de radiaţii eliberată. Abia la 6 mai s-a reuşit aducerea sub control a focului şi a emisiilor radioactive, după ce miezul reactorului a fost răcit cu azot.
Acţiune de comemorare a 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, organizată în 2011 de Fundaţia TERRA Mileniul III şi Asociatia Re.Generation.
La 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai localităţii Pripiat au fost evacuaţi cu autobuzele, iar oraşul a rămas nelocuit. Până la data de 5 mai, toţi cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele. În decurs de zece zile au fost evacuate 130.000 de persoane din 76 de localităţi aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere şi era necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru. În ciuda interdicţiei oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puţin 800 de persoane, în special bătrâni, s-au întors la casele lor din satele abandonate.
La 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele zece zile după producerea accidentului.
Deşi iniţial autorităţile sovietice plănuiau decontaminarea zonei şi continuarea producţiei cu celelalte trei reactoare, la trei ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 şi nr. 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl. Singurul care a mai funcţionat a fost reactorul nr. 3, care a fost supus, în repetate rânduri, unor reparaţii de siguranţă.
Asociaţia Obştească “Uniunea Cernobîl din Moldova” a organizat în 2016 mai multe manifestări pentru a comemora catastrofa nucleară.
După negocieri internaţionale de durată, Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcţional de la Cernobîl, nr. 3, în schimbul unui ajutor internaţional de 2,3 miliarde de dolari. Reactorul nr. 2 fusese închis în 1991, în urma unui incendiu în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.
Estimările arată că o suprafaţă totală de 17 milioane de kilometri pătraţi din Belarus, Rusia şi Ucraina a fost contaminată cu radiaţii rezultate în urma accidentului de la Cernobîl, 19 regiuni au fost afectate, în special zonele din jurul oraşelor Bryansk, Kaluga, Tula şi Orel. La momentul accidentului, în aceste regiuni locuiau aproximativ şapte milioane de persoane, dintre care trei milioane erau copii. Aproximativ 350.400 de persoane au fost mutate sau au părăsit aceste regiuni. Totuşi, aproximativ 5,5 milioane de persoane, între care peste un milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate. Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special în primele zece zile după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea sunt Iodul, Cesiul şi Stronţiul (în special Sr-90).
Conform unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părţi ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986. Cartea, editată de Academia de ştiinţe de la New York şi lansată cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la catastrofă, are titlul “Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment” (“Cernobîl: Consecinţe ale catastrofei asupra oamenilor şi mediului”), a fost scrisă de Aleksei Iablokov, de la Centrul pentru Politici de Mediu din Moscova şi respectiv Vasili Nesterenko şi Aleksei Nesterenko de la Institutul pentru protecţie împotriva radiaţiilor din Minsk (Belarus). Conform volumului citat, până în anul 2005, între 112.000 şi 125.000 de persoane din cele 830.000 care au participat la operaţiunile de decontaminare şi sigilare a reactorului nuclear de la Cernobâl, şi-au pierdut viaţa. De asemenea, numărul total al deceselor la scară globală, în perioada 1986-2004, provocate de accidentul de la Cernobîl, este de 985.000. De cealaltă parte, conform datelor publicate de OMS şi AIEA, numărul victimelor accidentului de la Cernobîl ar fi de aproximativ 9.000 de morţi şi 200.000 de persoane bolnave.
Conform aceluiaşi studiu, cele mai afectate state au fost Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia şi părţi extinse din Germania şi Marea Britanie. Aproximativ 550 de milioane de europeni şi între 150 şi 230 de milioane de oameni din emisfera nordică rusă şi nu numai, au fost expuşi unui nivel ridicat de radioactivitate. Norul radioactiv rezultat a atins după 9 zile de la accident părţi din SUA şi Canada.
Proporţia copiilor consideraţi sănătoşi la naştere din părinţi care au fost supuşi iradierii a scăzut de la aproximativ 80% la mai puţin de 20% din 1986 şi până în prezent. Numeroasele rapoarte medicale din zona Cernobîl, folosite de autori, descriu o situaţie sumbră, menţionând o creştere a mortalităţii infantile, pierderi de sarcină, naşteri cu probleme, copii cu malformaţii şi suferind de afecţiuni respiratorii, digestive, neurovegetative, osoase şi musculare, reproductive, hematologice, urinare, cardiovasculare, genetice, de sistem imunitar, precum şi tumori atât maligne, cât şi benigne.
Pe lângă dimensiunea umană a dezastrului, acest accident a afectat grav şi mediul, conform altor studii privind animalele domestice, păsări şi animale sălbatice, peştii, vegetaţia şi copacii au avut de suferit din cauza poluării radioactive ce s-a făcut resimţită până la nivelul bacteriilor şi al virusurilor.
De la accidentul din 26 aprilie 1986, Organizaţia Naţiunilor Unite, împreună cu guvernele din Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina, au condus eforturile de redresare şi dezvoltare pentru a sprijini regiunile afectate. În timp ce s-a desfăşurat o muncă umanitară extinsă imediat după accident, în anii următori s-au realizat activităţi suplimentare de recuperare şi reabilitare pentru a asigura zona, a limita expunerea populaţiei, a asigura supravegherea medicală a celor afectaţi şi a studia consecinţele incidentului asupra sănătăţii, menţionează www.un.org.
