Uniunea Europeană va oferi Indiei asistență sanitară de urgență pentru a ajuta această țară să depășească valul agresiv al pandemiei provocat de o nouă variantă de COVID-19

0
550

Comisia Europeană se coordonează cu statele membre UE care și-au arătat disponibilitatea de a trimite urgent medicamente și oxigen Indiei, țară care se confruntă cu un val agresiv al pandemiei de COVID-19 provocat de o nouă variantă a SARS-CoV-2.

”Suntem pregătiţi să oferim ajutor. Uniunea Europeană îşi uneşte resursele pentru a răspunde rapid cererii de asistenţă prin Mecanismul European de Protecţie Civilă”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj publicat pe Twitter, citat de CaleaEuropeană.ro.

La rândul său, comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a semnalat că Centrul european de coordonare şi răspuns pentru situaţii de urgenţă desfăşoară în prezent o acţiune de coordonare cu statele UE dispuse să trimită rapid Indiei medicamente şi oxigen.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat de asemenea că guvernul său pregăteşte un ajutor de urgenţă pentru India. ”Lupta împotriva pandemiei este lupta noastră, a tuturor. Germania este solidară cu India şi pregăteşte de urgenţă o misiune de ajutor” a spus Merkel, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Nu au fost oferite detalii suplimentare despre ajutorul german oferit Indiei, dar Der Spiegel a precizat că armata germană a primit instrucțiuni să organizeze aprovizionarea cu oxigen.

India a înregistrat în ultimele 24 de ore aproximativ 350.000 de noi cazuri de COVID-19 și 2.767 de decese.

Sistemul sanitar al acestei țări cu o populație de 1,3 miliarde de locuitori se află pe marginea prăpastiei, spitalele confruntându-se cu lispa paturilor, a oxigenului și medicamentelor vitale.