Gafa cu relocarea pacienților de la Spitalul Foișor ar trebui să fie ultima din cariera lui de Ministru al Sănătății, scrie FLux24.ro, citându-l pe Dumitru Dobrev, unul dintre fondatorii Uniunii Salvaţi Bucureştiul, care a trimis sâmbătă o scrisoare conducerii USR-PLUS .
„Comunicatele de presă gen « regretăm disconfortul creat pacienților » sunt ca aghiazma – nici nu strică, dar nici nu fac bine. Analizând la rece situația, scuze nu prea are, că nu e neapărat o chestiune de bani, ci de haos managerial.Nu putea să anticipeze că aparținătorii de la Galați sau de la Râmnicu-Vîlcea nu pot fi anunțați azi la 12.00 că trebuie să vină să-și ia rudele internate tot azi până deseară la ora 19.00?”, a scris pe facebook Dumitru Dobrev. Acesta a demisionat în ianuarie din USR.
Scrisoare deschisă către liderii Alianței USR PLUS,
Mult iubiți și stimați lideri ai alianței, din 23 decembrie 2020, Vlad Voiculescu este Ministrul Sănătății. Până astăzi 10 aprilie 2021 are în cont o singură ”bilă albă” legată de transparența datelor privind vaccinarea și centrele de vaccinare cu circuit închis ”pentru siloviki”.
În rest, a reușit: – să calce în străchini tot timpul, cu toată obsesia lui pentru felul în care ”dă pe sticlă”; – să-l antagonizeze la maxim pe primul ministru și pe alți ”mandarini” din PNL, evident, cu prețul de a-și vedea toate proiectele blocate. Faptul că îl părăsesc oamenii mai asertivi din echipă, care la o adică, i-ar fi putut spune și ce nu vrea să audă ar cam trebui să vă dea de gândit.
Gafa de ieri (n. r. 9 aprilie) cu relocarea pacienților de la Spitalul Foișor ar trebui să fie ultima din cariera lui de Ministru al Sănătății.Comunicatele de presă gen ”regretăm disconfortul creat pacienților” sunt ca aghiazma – nici nu strică, dar nici nu fac bine.Analizând la rece situația, scuze nu prea are, că nu e neapărat o chestiune de bani, ci de haos managerial.Nu putea să anticipeze că aparținătorii de la Galați sau de la Râmnicu-Vîlcea nu pot fi anunțați azi la 12.00 că trebuie să vină să-și ia rudele internate tot azi până deseară la ora 19.00? Adică nu se putea planifica toată mutarea aceasta încît să fie anunțate rudele cu 48 sau mai bine 72 de ore înainte? Ce, nu se știe că AUR s-a organizat pe whatsapp și-și cheamă fanii la orice eveniment pe care l-ar putea exploata mediatic? Asta e chestie de politică pură și ministrul Voiculescu tocmai la asta pretinde că se pricepe…
E adevărat că ministrul nu poate fi ubicuu, dar putea să delege un secretar de stat ceva mai descurcăreț, un consilier sau un director din MS să supravegheze chestiunea asta delicată mai îndeaproape.
Iată că Ministrul Drulă a putut să-l pună pe managerul de la Metrou să fie de față la demantelarea chioșcurilor din stația de metrou Ștefan cel Mare și să-l cheme și pe primarul Sectorului 2, tocmai pentru că a anticipat că nici un muncitor nu va îndrăzni să pună mâna pe rangă, să tulbure liniștea serenă a liderului sindical Rădoi.
Așa merg lucrurile în Republica Bizantină Românica și cine crede că a manageria instituții disfuncționale pe timp de pandemie e ca și cum ai moțăi în loja de gală la Wiener Staatsoper se înșeală big time! Pentru asta îți trebuie abilități de relaționare interpersonală, cunoașterea profundă a sistemului de sănătate, charismă, idei, discurs, calități de lider și o doză de curaj mult peste media politicianului român. Nu zic că Vlad Voiculescu ar trebui să fie multitasking ca zeul Shiva, dar ar trebui să se cam apropie…
Astea-s vremurile, frățică, n-a mai fost pandemie de la gripa spaniolă, Dan și Dacian, ați vrut Ministerul Sănătății, pentru că ați promis că la sfîrșitul anului obținem ”imunitatea de turmă” și eliminăm cele mai multe măsuri care blochează segmente întregi din Economie.
Se vede de pe Lună că Vlad Voiculescu ar putea fi o soluție de ministru post-pandemie, nu e potrivit pentru vremurile astea tulburi pe care le trăim și cred că mai aveți un glonte de argint pe țeavă. Eu zic să vă gândiți serios la Adrian Wiener, nu are cum să fie sub Voiculescu pentru că e medic și cunoaște ca-n palmă sistemul, e un om dintr-o bucată și nu are cum să apară la conferințele de presă cu fața aia de școlar prins cu lecția neînvățată.