Peste 75 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci sunt încă date dispărute în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren produse în Indonezia şi Timorul de Est, au informat luni oficiali locali, potrivit AFP.
Inundaţiile şi viiturile provocate de ploile torenţiale au distrus zonele situate între insula indoneziană Flores şi Timorul de Est. Mii de oameni au fost nevoiți să caute adăpost în centrele de primire a sinistraţilor.
“Sunt 55 de morţi, dar acest număr continuă să crească, mai ales că 42 de persoane sunt încă date dispărute”, a declarat pentru MetroTV Raditya Djati, purtătorul de cuvânt al Agenţiei indoneziene pentru gestionarea dezastrelor, scrie Digi24.ro.
De asemenea, cel puţin 21 de persoane şi-a pierdut viaţa în urma intemperiilor în Timorul de Est, potrivit unui oficial local. Majoritatea deceselor au fost înregistrate în capitala Dili.
În estul insulei indoneziene Flores, numeroase case, drumuri şi poduri au fost acoperite cu noroi, ceea ce face dificil accesul echipelor de salvare în zonele cele mai afectate.
Numeroşi locuitori cuprinşi de panică s-au deplasat spre centrele de primire, în timp ce alţii au rămas lângă ceea ce a mai rămas din casele lor.
“Sinistraţi sunt peste tot, sunt cu sutele în toate districtele, însă sunt şi multe persoane care nu şi-au părăsit locuinţele. Au nevoie de medicamente, alimente, pături “, a declarat Alfons Hada Bethan, şeful Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Flores-ul de Est, scrie Agerpres.
Precipitaţiile constante complică, de asemenea, situaţia. “Se crede că numeroase persoane sunt în continuare îngropate sub noroi, dar nu se ştie câte”, a adăugat el.
Alunecările de teren şi viiturile sunt frecvente în arhipelagul indonezian, în special în timpul sezonului ploios, însă activiştii pentru mediu atrag atenţia că defrişările favorizează aceste dezastre. În ianuarie, 40 de indonezieni şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor care au lovit oraşul Sumedang, din vestul insulei Java.