Premieră rușinoasă în istoria centenară a țării: Ministrul Economiei a scos România de la târgurile internaționale

0
705

România va lipsi de la târgurile internaţionale în 2021 pentru că ministrul Economiei “a nesocotit” Programul de promovare a exporturilor – PPE, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), potrivit Agerpres.

Fapt fără precedent: prin bugetul Ministerului economiei propus – ilegal – vineri în guvern de ministrul Claudiu Năsui, anul 2021 este primul din istoria centenară a României moderne în care ţara noastră va lipsi de la târgurile internaţionale.

Am încercat să prevenim această performanţă a noului ministru (care a nesocotit Programul de promovare a exporturilor – PPE 2021, propus de mediul de afaceri şi aprobat de precedenta conducere a ministerului), dar a fost imposibil. N-a binevoit să dea curs invitaţiilor repetate la dialog adresate prin Consiliul de Export şi apelul la Preşedintele ţării, Primul-ministru, şefii celor două camere şi ale Comisiilor de profil ale Parlamentului. A ignorat toate aceste demersuri iniţiate de noi în numele sutelor de firme care îşi puseseră mari speranţe să reia contactele internaţionale de la târgurile de specialitate după un an marcat de pandemie, în care majoritatea evenimentelor externe au fost anulate”, este specificat în comunicat.

Organizaţia menţionează că noul ministru este îngrijorat de modul cum se cheltuie banul public”.

“Din postările de pe reţelele de socializare – evitând, probabil din lipsă de pregătire profesională, să stea faţă-n faţă cu reprezentanţii exportatorilor – am aflat că noul ministru este îngrijorat de modul cum se cheltuie banul public, prezentând nişte cifre pe care – ca necunoscător în domeniu – nu le-a înţeles, creându-i suspiciuni şi generând un curent anti-exportatori în opinia publică necalificată”, precizează sursa citată.

De asemenea, organizaţia subliniază importanţa crucială a participării firmelor la târgurile internaţionale, unde se stabilesc contacte şi contracte de export.

Dacă are suspiciuni despre anumite situaţii (în condiţiile în care toată procedura de organizare a târgurilor este transparentă – şi înscrierea firmelor şi desemnarea organizatorilor prin licitaţie publică) este primul care ar trebui să intervină operativ, să corecteze propunerile subalternilor, dar nu să blocheze PPE. Calendarul târgurilor internaţionale nu poate sta în loc până când ministrul economiei din România îşi clarifică suspiciunile. Trenul nu se opreşte pentru că şeful de locomotivă are suspiciunea că într-unul din vagoane s-ar putea găsi un călător fără bilet! Exportatorii nu-şi propun să iasă în stradă ca minerii să-şi ceară dreptul legal de a beneficia de sprijinul statului pentru participarea la târgurile internaţionale, dar un milion de oameni, a căror activitate este legată direct sau indirect de contractele de export, nu pot aştepta să rămână fără locuri de muncă până cel numit vremelnic ministru al economiei se documentează asupra domeniului pe care-l gestionează şi pentru care – din păcate – nu este calificat”, se mai arată în comunicat.