O şcoală importantă din Iaşi va fi reabilitată

0
1272

Un proiect de hotărâre votat la ultima şedinţă de Consiliu Local se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general al proiectului „Refuncţionalizare, reabilitare corp C1 liceu şi corp C2 cantină Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 46, municipiul Iaşi” – Şcoala Normală „Vasile Lupu” Iaşi. Potrivit referatului de specialitate al proiectului de hotărâre, intervenţiile sunt imperative pentru că ambele corpuri de clădire nu prezintă siguranţă şi stabilitate, din punctul de vedere al cerinţelor de calitate în construcţii. “Clădirea şcolii se încadrează în clasa I de risc seismic (din care fac parte construcţiile cu risc seismic ridicat de prăbuşire), iar cantina se încadrează în clasa a II-a de risc seismic (din care fac parte construcţiile care pot suferi degradări structurale majore). Conform raportului de expertiză tehnică, soluţiile de consolidare aplicate urmăresc sporirea capacităţii de rezistenţă a structurii, pentru crearea condiţiilor de adaptare şi a unor rezerve de rezistenţă la solicitările produse de seism. Soluţia de consolidare propusă constă în separarea construcţiei în tronsoane prin rosturi seismice de lasare şi consolidarea fiecărui tronson printr-o soluţie structurală de ansamblu, coroborată cu măsuri de asigurare locale”, se arată în referatul de specialitate.

Din punct de vedere funcţional, proiectul urmăreşte optimizarea spaţiilor destinate festivităţilor, grădiniţei, ciclului de învăţământ primar, sălilor de sport şi reconfigurarea căilor de evacuare verticale, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la toate nivelurile construcţiei, redimensionarea grupurilor sanitare în acord cu legislaţia în vigoare, dar ţinând cont de rigorile spaţiale ale unei clădiri monument istoric.

Valorea totală a investiţiei este de 52.612.727, 91 lei fără TVA, din care: Corp C1 Liceu – 45.216.431 lei fără TVA, iar Corp C2 Cantină – 7.396.296,91 lei fără TVA. Durata de implementare a investiţiilor este de 36 de luni pentru Corp C1 Liceu şi de 24 de luni pentru Corp C2 Cantină.